Spitalul Municipal Câmpina va fi destinat pacienților cu COVID-19. Decizia a aparținut Prefecturii și DSP

31 martie 2020  |  14:39  |  👁 663 Vizualizari


Peste 160 de spitale din toată țara au fost desemnate de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ca unități de suport pentru pacienții cu coronavirus. Acestea vor trata persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale și pentru alte boli.
Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc) a fost aprobată prin ordin al ministrului.
În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii.
Astfel, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București.

În Prahova, pacienții confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor fi internați în Spitalul Municipal Câmpina. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial și poate fi consultat aici: http://www.monitoruloficial.ro/article–e-Monitor–339.html

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.