Spitalul mobil pe care armata româna îl construiește în incinta institutului Ana Aslan va fi operațional de sâmbătă. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, într-un interviu publicat de MApN. Unitatea medicală militară va avea unități de triaj, laborator, radiologie, zone de sterilizare și pentru decontaminare.
Iar la nevoie, acolo vor putea fi internați până la 100 de pacienți infectați cu COVID-19. De asemenea, Ministrul Apărării a făcut apel și la români să nu se sperie și să înțeleagă că acțiunile desfășurate de armată vin să completeze eforturile pe care le fac autoritățile în lupta cu epidemia de coronavirus.
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă: Suntem cu toate procedurile aproape de finalizare și când spun asta mă refer nu numai la partea de instalare și de asigurare a funcționalității tehnice și logistice, ci și a părții medicale în sensul acreditării spitalului, astfel încât, începând de sâmbătă, să devină Operațional.
Aș dori ca populația să înțeleagă încă de la început că nu este vorba despre o angajare militară, nu ne-am propus să folosim efective și tehnică în sensul foarte bine cunoscut de către întreaga populație cu privire la ce înseamnă rolul și destinația forțelor militare.
Nu vom folosi tehnică și echipamente grele, vom folosi resursa umană și mijloacele logistice. Vrem să venim în sprijinul populației, al autorităților care răspund nemijlocit de implementarea măsurilor stabilite în Ordonanța militară.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.