Sistemul antigrindină este contestat de mai mulţi fermieri din Prahova.
Oamenii cer să fie desfiinţat pentru că, spun ei, rachetele care ar trebui să le protejeze culturile împrăştie şi norii care ar aduce ploaia.
Ministerul Agriculturii îi contrazice însă şi susţine că sistemul antigrindină nu influenţează cantitatea de precipitaţii.
Cultivatorii din Prahova spun că necazurile au început odată cu înființarea stației de lansare a rachetelor antigrindină.
Iulian Ciucă, fermier: „Se formau norii, începea să adie un vânt rece predominant și la un moment dat nu se auzeau decât o singură bubuitură, două, trei și norii nu mai erau”.
Marius Gheorghe, fermier: „În momentul în care se trag efectiv cu aceste rachete cad niște volume foarte mari de apă pe o microzonă, adică de un km pătrat, plouă 60 -70 de l de apă în loc să plouă acea apă pe o rază foarte mare. Noi nu vedem nicio protejare, noi vedem că este din ce în ce mai rău”.
Adrian Oprea, fermier: „Din cauza lipsei de apă și a rachetelor antigrindină care ne tot lovesc. Porumbul trebuia să fie acum panicul, trebuia să fie legat”.
Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România le dă dreptate fermierilor.
Inginer Adrian Mocanu, LAPAR Prahova: „Eu știu că grindina nu cade noaptea, dar se execută trageri inclusiv noaptea, cu ce scop? Cred că doar pentru a cheltui rachetele care costă, am înțeles, peste 1.000 de euro bucata. La presiunea fermierilor vom lua măsuri, eu știu, eventual niște demonstrații”.
Specialiștii care dirijează lansarea rachetelor spun că sistemul nu poate dăuna. Ba mai mult, este folosit cu succes și în alte țări.
Vasile Enache, inginer șef de cercetare: „Combaterea grindinei cu rachetele nu poate să influențeze direcția de dirijare a unui front, adică frontul, indiferent de situație, are în el niște celule, dar își păstrează direcția de mișcare în funcție de situația meteorologică”.
Adrian Oros, ministrul Agriculturii: „Este demonstrat științific că nu are nicio treaba sau că nu influențează acest sistem antigrindină regimul precipitațiilor, doar împiedică formarea grindinei și noi nu putem să facem ce dorește o singură persoană, noi facem ceea ce este bine”.
De la începutul anului, în România au fost lansate peste 2.500 de rachete antigrindină din 65 de puncte. Astfel, aproximativ un milion și jumătate de hectare de culturi au fost protejate, susțin reprezentanții Ministerului Agriculturii.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.