Comisarul-șef al Gărzii Naționale de mediu, USR-istul Octavian Berceanu, spune că în unele comune, situația legată de aruncarea ilegală a gunoiului nu se remediază în niciun fel și că autoritățile nu reacționează la nicio măsură punitivă – „Autoritățile nu fac nimic, chiar dacă noi dăm amenzi, chiar dacă mergem cu propunerea de suspendare a activității, nu se întâmplă nimic acolo”, a spus Berceanu la Jurnalul de Seară de la Digi24.
Munții de gunoaie au fost descoperite de șeful Gărzii de Mediu lângă orașul Urlați, în Prahova. Octavian Berceanu a dat de un adevărat focar de infecție în locul unde ar fi trebuit să fie o stație de transfer deșeuri. Pe imagini se văd tone de gunoaie, de toate tipurile, îngrămădite, la un loc, într-o vale. Cât a stat în zonă, șeful Gărzii de Mediu a prins un localnic care arunca resturi într-o râpă. Luat la întrebări, omul spune că a fost încurajat chiar de autorități să facă asta.
Octavian Berceanu (USR-Plus): Există chiar și o plângere penală făcută de garda de mediu vizavi de acel deal de deșeuri. Totuși, important este să dispară acele deșeuri din luncă, nimic nu se întâmplă și nu văd niciun orizont care să-mi spună că primăria sau salubristul va ridica acele deșeuri puse în lunca respectivă. E o luncă superbă, lângă pădure, e plină de vegetație, de animale, e un loc unde ai face turism, altfel, dar ai patru metri de deșeuri aruncate direct pe pământ, întro zonă inundabilă, iar tot ce se scurge din deșeurile alea merge în pânza freatică.
Am prins și filmat chiar camioanele care veneau să verse pământ peste deșeuri. Am și sunat la 112 când am prins camionul, nu mi s-a răspuns, probabil din cauza semnalului sau nu știu din ce motiv. Voiam să vină poliția să rețină acel camion. În partea cealaltă, unde am prins camionul, ele erau vărsate într-o râpă de aproape 12 metri adâncime. Așa s-au gândit ei să consolideze drumul și, ulterior, să facă un drum peste deșeuri. Însă nu poți construi peste 10 metri de deșeuri, totul cade, se duce la vale. Este noaptea minții ce se întâmplă în acest comune din Prahova.
Cosmin Prelipceanu: Care este vinovăția primarului?
Octavian Berceanu: Vorbim de fapte de natură infracțională, în primul rând. Și aș rămâne dator, ca să zic așa, Ministerului de Interne și Poliției Române dacă ne-ar sesiza și ei astfel de fapte pentru că mașinile poliției trec prin aceste zone. Nu primim prea des astfel de sesizări. E o problemă de siguranță a cetățeanului.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.