Ședință extraordinară a Consiliului Județean Prahova. Aflați subiectul întrunirii

14 septembrie 2022  |  09:33  |  👁 325 Vizualizari


Consilierii județeni se întrunesc într-o ședință extraordinară, astăzi, la ora 15.30. Deși s-ar putea crede că subiectul arzător care s-ar discuta este cel al centralei de la Brazi, proiectul de pe ordinea de zi se referă la modificarea și completarea denumirii Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spitalul Județean de Urgență Ploiești “Dr. Constantin Andreoiu”!

Ținând cont de propunerea de modificare și completare a denumirii Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spitalul Județean de Urgență Ploiești “Dr. Constantin Andreoiu”, numărul 37698/19.07.2022, inițiativă primită din partea Spitalului Județean de Urgență Prahova, înregistrată la Consiliului Județean Prahova sub numărul 16404/ 19.07.2022, care vine din dorința de recunoaștere a excepționalei valori medicale și a meritelor deosebite pentru prestigiul chirurgiei prahovene și naționale a doctorului Constantin Andreoiu și având în vedere integrarea memoriei acestuia, în comunitatea medicală națională, de la nivelul unei unități medicale care îmbrățișează valoarea marelui medic, facem următoarele precizări: Doctorul Constantin Andreoiu, născut la 1 septembrie 1903, în orașul Pitești, a absolvit liceul la Slatina și Facultatea de Medicină a Universității București. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941. Din 1948 a ocupat postul de medic primar șef al secției de chirurgie de la Spitalul Unificat de Adulți nr. 2 (Schuler) și ulterior ocupă același post la Spitalul Județean Prahova până la 1 iulie 1977 când se pensionează. Doctorul Andreoiu a avut o prodigioasă activitate științifică concretizată în 310 articole și comunicări științifice în Revista de chirurgie și în Chirurgia. În 1964 i s-a conferit titlul de medic emerit și i s-a echivalat titlul de doctor în medicină obținut înainte de 1952. În 1983, la Institutul Oncologic Cluj-Napoca, a avut loc in memoriam dr. Constantin Andreoiu, ședința omagială pentru comemorarea renumitului specialist, în cadrul căreia au luat cuvântul – Academician Constantin Arseni; Academician Ion Făgărășanu; Prof. Dr.doc. Ion Juvara; Prof. Dr. doc. Crișan Miricoiu; Dr. Vasile Andriu (din partea foștilor elevi); Prof dr.doc. Ion Chiricuță. Un nume atât de valoros ca al doctorului Constantin Andreoiu nu poate fi lăsat decât celei mai mari și importante unități medicale din Ploiești, unde acesta și-a derulat activitatea o importantă perioadă de timp” – din proiectul de hotărâre ce va fi în atenția consilierilor județeni, în ședința extraordinară de astăzi.

SURSA https://prahovainfo.ro/actualitate/5379-%C8%99edin%C8%9B%C4%83-extraordinar%C4%83-a-consiliului-jude%C8%9Bean-prahova-afla%C8%9Bi-subiectul-%C3%AEntrunirii.html

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.