Natalia Guberna intervine în scandalul dintre Elena Cârstea și Horia Brenciu, după recentul lor schimb de replici, deloc amical. Susține că gestul lui Horia Brenciu, de a-i retrage invitația solistei, la spectacolul lui, din noiembrie, de la Sala Palatului, nu e unul elegant, nu pare să-l reprezinte. Iată declarația Nataliei Guberna, exclusiv pentru Click!, despre această situație dureroasă.
Solista Elena Cârstea (63 de ani), stabilită în America, a publicat recent, pe contul de Facebook, un mesaj prin intermediul căruia își exprima uriașa dezamăgire că nu va mai cânta, alături de Horia Brenciu (54 de ani), la spectacolul acestuia, din noiembrie, de la Sala Palatului, așa cum bătuseră palma:
„Din păcate, se pare că Horia a uitat să mă invite la concertul lui din noiembrie, iar concertul meu nu se mai face, fiind considerat o favoare. M-am săturat de favoruri și chiar nu am nevoie. Din păcate, lumea nu se schimbă”.
Horia Brenciu i-a răspuns rapid, tot pe Facebook, susținând că a decis astfel, din lipsa unui cadru potrivit pentru aceste momente-surpriză:
„Draga mea Elena, n-am uitat nimic și pe nimeni. N-am reușit să invit pe absolut nimeni în concertul din noiembrie pentru că n-am avut cadrul necesar scenariilor firești, aferente oricărei surprize de genul ăsta. Fiecare necesită timp și nu vreau să fușeresc momentele de tipul ăsta. Mă gândesc de multe ori la tine și, dacă va fi cazul, îți voi face o vizită personală să-ți spun de bătrâna Sală a Palatului. Îmbrățișări!”, a transmis Horia Brenciu.
Replica ei a fost tăioasă:
„Mai lăsați prostiile, nu este niciun conflict între mine și Horia, el are programul lui, este un artist desăvârșit, dacă nu a putut știe el de ce. Și am o rugăminte, nu mă mai invitați!”.
Contactată de reporterii Click!, solista Natalia Guberna (68 de ani) a sărit în apărarea colegei sale de generație Elena Cârstea, care e total dezamăgită, pe plan profesional:
„Elena are publicul ei, are multe cântece frumoase, face parte din elita artiștilor. E o stea între stelele muzicii ușoare românești, apreciată, mulți artiști tineri au crescut cu muzica ei, merita să revină în fața publicului din România.
Este absolut normal ca Elena să se supere că invitația la Sala Palatului a lui Horia Brenciu a fost retrasă. Horia Brenciu nu a fost un gentleman în această situație. Nu mi se pare că a procedat corect față de ea, Elena și-a făcut visuri, speranțe. Cu siguranță însă poate că are motivele lui, dacă a procedat așa, ceva s-a întâmplat de a renunța la colaborarea cu Elena Cârstea!”.
Natalia Guberna a mai menționat, referitor la decizia lui Horia Brenciu, care a întristat-o atât de mult pe Elena Cârstea:
„O cunosc pe Elena, era potrivit momentul ei artistic în concertul lui, cum nu? Avea speranța de a reveni în România, de a cânta pentru public, chiar cântă cu tot sufletul, e pasionată de ceea ce face. E o dezamăgire profundă retragerea acestei invitații, o doare sufletul. Te bucuri, ca mai apoi să nu se mai întâmple nimic. Dezamăgirile dor cel mai tare”.
Mai multe pentru tine
Și instrumentistul Flavius Teodosiu e de partea artistei:
„O viață întreagă ai fost sabotată, ai fost una dintre cele mai bune voci românești și nu numai (cea mai bună nu există!). Din păcate, felul tău sincer, simplu, și talentul tău enorm au deranjat sau au înfricoșat!
Asta-i adevărul! Păcat, mare păcat, am avut și noi un mare, foarte mare talent, pe nume Elena Cârstea, nu am știut să o prețuim și atunci a plecat, sacrificându-se pentru fiicele ei! Ai un mare suflet Elena, asta-i situația și așa sunt românii!”, a menționat acesta, pe Facebook.
Altcineva îl susține însă pe Horia Brenciu, amintind că Elena Cârstea a fost invitată de onoare în podcastul lui, unde solista a cântat și a depănat amintiri:
„Sunt mulți artiști în Romania care nu-s invitați, dintre cei care au plecat din țară. Nu cred că Horia Brenciu nu vrea să o invite, ba, din contră, cred că o stimează maxim. A și dovedit asta în superbul podcast cu Elena!
Este o altă situație aici cu siguranță și nu este vorba de vreun sabotaj din partea lui Horia, un om cu adevărat deosebit. Pe de altă parte, eu cred că ar fi fost o mare surpriză plăcută pentru publicul larg să concerteze și doamna Cârstea. Românii ar fi primit-o cu brațele deschise. Spre deosebire de alte artiste, plecate în străinătate, totuși Elena a fost primită superb la venirea sa în România, după ani de zile”.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.