Scădere cu 10% a pieţei româneşti de bere, în primele patru luni ale anului

5 iulie 2022  |  05:59  |  👁 386 Vizualizari


Piaţa berii din România a înregistrat o scădere cu 10% în primele patru luni din 2022, în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul efectelor pandemiei Covid-19, a războiului din Ucraina, dar şi al creşterii preţurilor, informează luni Asociaţia Berarii României.

„În România, ca în celelalte ţări europene, contextul economic este unul foarte dificil, fiind încă marcat de efectele crizei sanitare generate de Covid-19, de războiul din Ucraina, dar şi de creşterea accelerată a inflaţiei, a preţurilor materiilor prime, energiei, gazelor şi combustibilului”, spune Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.

Susţinut de măsuri guvernamentale potrivite, sectorul berii reprezintă un factor esenţial în impulsionarea redresării economice. Astfel, producătorii de bere din Europa pot contribui la redresarea economică în urma pandemiei Covid-19, dacă autorităţile adoptă măsurile potrivite pentru a sprijini sectorul, potrivit Asociaţiei Berarii Europei.

Publicat pe 29 iunie, Raportul Europe Economics despre impactul Covid asupra industriei berii dezvăluie că, deşi în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creşteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalităţii nu a reuşit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condiţiile stricte în care sectorul Horeca a fost redeschis, restricţiile de călătorie, precum şi regulile în continuă schimbare, toate au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalităţii şi, implicit, al berii.

Raportul realizat de Europe Economics arată că vânzările de bere din 2021 în baruri şi restaurante au ajuns cu 42 milioane de hl sub nivelul din 2019, ceea ce reprezintă o scădere de 35% faţă de 2019.

Având în vedere contribuţia importantă a berii la economia europeană şi conexiunile puternice şi de anvergură cu alte sectoare economice, impactul pandemiei asupra producţiei de bere a avut efecte directe asupra locurilor de muncă, a valorii adăugate şi veniturilor guvernamentale generate pe tot lanţul de producţie şi distribuţie a berii. În timp ce impactul Covid-19 este din ce în ce mai restrâns, economia europeană se confruntă acum cu presiuni noi, suplimentare, care vor afecta consumatorii şi vor genera poveri financiare mai mari şi incertitudini în cazul multor companii.

„Cifrele din 2021 arată că berea are un potenţial puternic de a impulsiona redresarea Europei, prin adoptarea unor măsuri fiscale potrivite de către autorităţi. Creşterea moderată a pieţei de bere la nivel european poate contribui la recuperarea a mai mult de jumătate din locurile de muncă pierdute şi alte 4 miliarde euro taxe care urmează să fie plătite. Cu toate acestea, o revenire completă la nivelurile pre-pandemice se poate realiza doar în condiţiile unei stabilităţi şi predictibilităţi fiscale, putând astfel să: readucă o valoare adăugată suplimentară în economie de 6,2 miliarde euro; recupereze încă 254.000 de locuri de muncă; să aducă alte 6 miliarde euro în venituri fiscale la bugetele de stat”, arată Asociaţia Berarii României.

De 18 ani, Asociaţia Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competiţional transparent, să asigure un tratament egal şi corect în faţa instituţiilor de reglementare şi să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile şi consumul responsabil de bere. Din 2008, Asociaţia Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, aderând la organizaţia Berarii Europei, fondată în 1958 la Bruxelles.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.