SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN VREME DE PANDEMIE. ÎN CE ORAȘE DIN ȚARĂ SE VOR ORGANIZA TÂRGURI DE CRĂCIUN

25 noiembrie 2020  |  08:14  |  👁 524 Vizualizari


În acest an sărbătorile de iarnă se vor petrece diferit din cauza pandemiei. Dacă pentru seara de Revelion toate concertele au fost anulate, pentru târgurile de Crăciun mai rămâne o speranță. În ciuda numărului mare de noi cazuri înregistrat, unele orașe au hotărât să organizeze în continuare târgurile specifice, doar că în condiții mai speciale.

În timp ce autoritățile sanitare au recomandat ferm ca aceste activități să fie anulate luna viitoare, mai multe primării fac, totuși, pregătiri. La Sibiu, Cluj, Brașov, dar și Capitala, au anunțat că nu vor avea târguri de Crăciun, în schimb la Craiova au început pregătirile.

La Timișoara, primarul Dominic Fritz a anunțat că, dacă situația medicală nu se va înrăutăți, va fi organizat un târg, însă căsuțele vor fi amplasate în mai multe cartiere din oraș, pentru a nu se produce aglomerație.

„Ce este clar este că nu vom avea un târg de Crăciun, așa cum știm, în Piața Victoriei, în centru. O să punem în mai multe cartiere câte două trei căsuțe în care se poate vinde un kurtos sau alte lucruri care se mănâncă de Crăciun, dar asta e maximum ce ne permite situația epidemiologică, pentru a avea măcar un pic spirit de târg de Crăciun.”,  a declarat primarul Timișoarei.

În timp ce alte orașe precum Sibiu, Cluj, Brașov, dar și Capitala, au anunțat că nu vor avea târguri de Crăciun, în Craiova au început pregătirile.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.