Salariile au crescut în luna decembrie, însă creșterile nu au ținut pasul cu inflația. Cel mai mult au câștigat angajații din prelucrarea cărbunelui și a ţiţeiului

14 februarie 2023  |  09:15  |  👁 231 Vizualizari


Românii au câștigat mai mulți bani la finalul anului trecut, dar puterea de cumpărare a scăzut, arată datele INS. Venitul mediu a ajuns la aproape 4.400 de lei în decembrie, dar majorarea medie de peste 6% a fost înghiţită de inflaţia uriaşă. Cel mai mult au câștigat angajații din prelucrarea cărbunelui și a ţiţeiului, care i-au devansat astfel pe IT-işti.

Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică arată că salariul românilor e în creștere. Cel puțin pe hârtie.

În ultima lună a anului trecut, salariu mediu brut a fost de peste 7.100 lei, cu aproape 430 lei mai mare decât în noiembrie. Asta în timp ce salariu mediu net s-a apropiat de 4.400 lei, în creştere cu aproape 260 lei față de luna anterioară.

Dar, în ciuda creșterilor salariale, puterea de cumpărare a românilor a fost tot pe minus. Asta pentru că inflaţia a fost de 16% în decembrie, în timp ce creșterea anuală a salariilor, de doar 13,4%. Așa încât acolo unde au fost creșteri, nu s-au simțit. Și nu au fost creșteri peste tot.

Cele mai mari câștiguri nete au fost în producția de cocs şi în prelucrarea țițeiului – peste 11.500 de lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – puțin peste 2.360 lei.

”Românul mediu a ieșit pe minus. Avem sectoare și salariați care au iești pe plus, având în vedere că în energie a fost inflația mare și profiturile mari, aici avem și salariile mari”, explică Bogdan Glăvan, analist economic.

Creșteri ușoare de salarii au fost înregistrate și în sectorul public în ultima luna a anului. În sănătate și asistență socială au crescut cu 1,6 și cu 0,7% în administrația publică. În învățământ însă, veniturile au scăzut cu 4,2%, arată INS, că urmare a reducerii plății cu ora pentru cadrele didactice în timpul vacanțelor școlare.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.