România a donat, vineri, Republicii Moldova, un nou lot de 100.800 de doze de vaccinuri anti Covid AstraZeneca. Camioanele de la Bucureşti cu dozele de vaccin au trecut prin vama Leuşeni şi au ajuns la Centrul Naţional de Sănătate Publică din Chişinău.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de România pentru tot sprijinul oferit necondiţionat de la începutul acestei crize sanitare.
Maia Sandu, Peşedintele Republicii Moldova: Datorită acestei donaţii, dar şi celor anterioare oferite de România, am reuşit să ne asigurăm ţara cu vaccin, astfel încât fiecare cetăţean care doreşte să se vaccineze să aibă această posibilitate. Acum e important să continuăm procesul de vaccinare. Fiecare om vaccinat creşte speranţa că vom reuşi să ieşim din această criză pandemică şi să revenim la normalitate. Avem multe de făcut împreună.
Vaccinarea în Republica Moldova a început odată cu recepţionarea primelor 21 600 de doze de vaccin din partea României, la sfârşitul lunii februarie.
Pe 2 martie 2021, a urmat o nouă donaţie şi a făcut posibilă începerea campaniei de imunizare a cetăţenilor basarabeni.
În martie, au fost livrate alte 50 de mii de doze de vaccin şi au urmat şi alte donaţii extrem de importante.
Până acum, România a oferit Republicii Moldova peste 400 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.