În ultimele 24 de ore au fost 9.272 de cazuri noi de COVID-19. Alte 160 de persoane au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, în timp ce la ATI sunt internați 1.139 de pacienți COVID. După bilanțul de vineri, România depășește 400.000 de infectări cu coronavirus, de la începutul pandemiei.
Până astăzi, 20 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
278.676 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.412 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Potrivit datelor transmise de autorități, în județul Sibiu scade rata infectărilor sub 9 la mia de locuitori.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.