Rică Răducanu a ajuns de urgenţă la spital: „Nu sunt bine”

5 iulie 2026  |  11:05  |  👁 67 Vizualizari


Fostul fotbalist Rică Răducanu, în vârstă de 80 de ani, a ajuns de urgenţă la spitalul din Mangalia. Răducanu își petrece aproape fiecare vară pe litoral, unde administrează o mică afacere.

Fostul mare portar este internat la Spitalul Municipal din Mangalia.

Rică Răducanu a fost spitalizat în urma unei căzături. El are două coaste fracturate şi umărul dislocat. În plus, s-a lovit și la cap. Din cauza traumatismelor suferite, are şi probleme de respiraţie şi se află sub supravegherea medicilor.

De pe patul de spital, Rică Răducanu a oferit o scurtă reacţie pentru Golazo, mărturisind că starea sa nu este una bună,scrie

„Nu sunt bine, sunt în spital, am căzut pe scări. Mi-am rupt două coaste, mi-am rupt umărul. Eram în papuci. Am două coaste rupte, umărul dislocat. Şi la cap m-am lovit, respir greu. Au oamenii aici grijă de mine, mă iubesc, dar nu mi-e bine. Îmi pare rău că nu mai prea pot vorbi, sper să fiu bine, numai de asta nu aveam nevoie”, a declarat Rică Răducanu.

Rică Răducanu este un jucător de legendă al FC Rapid, pentru care a jucat în perioada 1965-1975. El a jucat pentru naţionala României în perioada 1967-1978. Cu Rapid a câştigat Divizia A în 1967 şi Cupa României în 1972 şi 1975.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.