Revelion atipic și pentru românii care au ales stațiunile montane în noaptea dintre ani. Mulți turiști au avut neplăcerea să constate că puțina zăpadă s-a topit și nu prea au condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă. Sunt și câteva excepții: la Sinaia, la altitudini mari, la Râncă sau la Parâng.
Situată la 7 kilometri de orașul Sighetu Marmației, comuna Vadu Izei, este apreciată de turiști pentru frumusețea locului, a datinilor și pentru porțile specifice maramureșene sculptate în lemn. Anul acesta, numărul oaspeților a fost însă mult mai mic. Chiar și așa, cei care au ajuns aici, unii pentru prima dată, au venit pregătiți să se bucure de un revelion de neuitat, cu multă zăpadă, dar planurile le-au fost date peste cap. În Maramureș, ultimele zile au fost cu temperaturi pozitive, astfel că puțina zăpada care mai era s-a topit.
Lipsa zăpezii i-a făcut pe turiști să caută alte soluții pentru petrecerea timpului liber. Iau cu asalt mănăstirile și alte obiective istorice, de care județul Maramureș nu duce lipsă.
Pentru mulți, lipsa zăpezii în noaptea de revelion a făcut ca farmecul trecerii dintre ani să nu mai fie același.
În schmb, pe Valea Prahovei, acolo unde exista totuși un strat de zăpadă, turiștii au trebuit să stea zeci de minute la coadă ca să poată urca pe pe pârtiile din vârf de munte, așa cum a fost la telegondola de la cota 1 400 de la Sinaia.
Coadă de kilometri a fost și pe DN1. Mii de turiști au plecat spre munte astăzi, ca să profite de zăpadă.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.