Regulile care trebuie respectate la redeschiderea restaurantelor în interior. Câte persoane pot sta la o masă

27 august 2020  |  07:45  |  👁 394 Vizualizari


Restaurantele se pot deschide în interior, în anumite condiții, de la 1 septembrie, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Patronatele din acest domeniu s-au întâlnit cu premierul și au propus ca localurile să funcționeze la jumătate din capacitate, iar guvernul să decidă dacă la o masă vor putea sta cel mult 4 ori 6 persoane.

Preşedintele României a anunţat, miercuri, că restaurantele se pot deschide de la 1 septembrie: “Consider că restaurantele se pot redeschide în interior după 1 septembrie, în anumite condiții”.

Tot miercuri, după 2 ore de discuţii cu premierul, Raed Arafat şi ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, reprezentanţii industriei HORECA au ieşit cu o promisune.

O decizie finală va fi luată de Guvern.

Dragoş Petrescu, reprezentant patronatul HORA: ”Promisiunea e că mâine, în urma Comitetului, se va lua această decizia ca în data de 1 septembrie să putem funcţiona la interior sub restricţii. Noi am propus să folosim o masă, o masă să fie interzis a fi folosită ceea ce va duce la o folosire de maximum 50%. Intri cu masca pe figura în restaurant. Orice spaţiu închis presupune masca pe figura până te aşezi la masă, într-un număr limitat. Evident la masa nu vei sta cu masca, dar când te ridici de la masă să te duci la terasa sau la toaletă, trebuie să porţi mască. Numărul maxim de clienţi care se pot aşeza la aceeaşi masă. Sunt două numere: 4 sau 6. Noi am solicitat 6. Pentru zonele speciale, acolo unde nivelul epidemiologic este în stare gravă, restaurantele rămân închise până când situaţia va fi sub control…”

În prima lună, restaurantele ar putea funcţiona fără aer condiţionat, pentru că în lumea ştiinţifică există îngrijorări ca sistemele de climatizare ar duce la răspândirea virusului.

Patronatele spun că odată cu venirea toamnei şi scăderea temperaturii, restaurantele riscă să dea faliment dacă rămân deschise doar terasele.

Câştigurile au scăzut dramatic, iar salariile angajaţilor au fost reduse.

Reporter: Câţi angajaţi aţi avut la început şi câţi aveţi acum?
Alin Circiu, coproprietar restaurant: “16 înainte de pandemie, 6 acum. Iniţial, noi am vrut să păstrăm angajaţii, dar ca să facem lucrul acesta, să nu facem disponibilizări a trebuit să reducem salariile, lumea a înţeles, însă din păcate oamenii nu au făcut faţă şi s-au văzut să plece în alte părţi sau în alte ţări”

Cifra de afaceri a scăzut cu 40% în domeniul HoReCa

 

Domeniul HORECA este în topul industriilor afectate de pandemie. Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică cifra de afaceri a hotelurilor şi restaurantelor a scăzut cu 40 % în primele 6 luni ale anului. Iar numărul turiştilor cazaţi în pensiuni şi hoteluri este cu 60 % la sută mai mic faţă de anul trecut.

În spatele tuturor acestor cifre se afla sute de mii de oameni ale căror locuri de muncă depind de supravieţuirea acestora faceri.

Sunt 400.000 de oameni în această industrie. Tocmai de aceea, câteva sute de angajați ai restaurantelor și teraselor din Centrul Vechi al Capitalei au protestat acum o săptămână ca să atragă atenţia că riscăm să avem o avalanşă de slujbe pierdute.

Nemulţumiri sunt de altfel în întreaga ţară. Patronii se plâng ca autorităţile nu au făcut până acum nimic ca să salveze această industrie, aşa cum s-a întâmplat de pildă în Germania, Anglia sau Suedia.

Alin Circiu, coproprietar restaurant: “Nu ştiu de ce nu s-a putut la noi, noi suntem mai stricţi, diferenţa dintre noi şi ceilalţi e că au stiue din perioada pandemiei, de la bun început au ştiut când vor deschide şi în ce condiţii noi nu ştim nici acum. Noi, acum suntem într-o situaţie foarte dificilă, dacă statul vrea să facă un efort şi să ajute industria HORECA ar trebui să stimuleze consumatorul, țări ca Anglia plătesc parte din nota clientului”.

Reprezentanţii HORECA cer soluţii urgente, cu atât mai mult cu cât statul încasează bani buni de pe urma celor aproape 40.000 de restaurante, cafenele şi baruri, care au cifre de afaceri cumulate de peste 15 miliarde de lei.

 

Sursa: stirileprotv.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.