Reacția AUR după ce Bolojan a anunțat că vrea să vândă acțiuni la companiile de stat

18 aprilie 2026  |  05:15  |  👁 26 Vizualizari


Statul român trebuie să păstreze controlul majoritar în companiile din domenii strategice – energie electrică, gaze şi alte infrastructuri critice, a transmis vineri Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), ca reacție la anunțul premierului Ilie Bolojan privind listarea la bursă a unor companii strategice de stat. Totodată, AUR acuză PSD că „joacă teatru” împotrivindu-se acestei inițiative, „după ce a susţinut vânzarea companiilor strategice alături de coaliţie”.

„PSD joacă teatru după ce a susţinut vânzarea companiilor strategice alături de coaliţie. Asta nu e protejarea interesului naţional, e ipocrizie. Declaraţiile PSD împotriva vânzării pachetelor de acţiuni din companiile strategice vin prea târziu şi sună fals. Discuţia aceasta trebuia purtată înainte de adoptarea programului de guvernare, nu după. Program pe care PSD l-a semnat şi l-a votat, alături de partenerii din coaliţie, şi în care se prevede clar vânzarea unor participaţii deţinute de stat. Astăzi, aceiaşi oameni încearcă să pozeze în apărători ai interesului naţional, după ce au girat exact măsurile pe care le condamnă public. Este o dublă măsură evidentă şi o încercare de a păcăli opinia publică”, se arată într-un comunicat al AUR, transmis vineri.

AUR acuză „o lipsă totală de coerență și responsabilitate la vârful guvernării”.

„Premierul şi miniştrii îşi asumă în documente oficiale vânzarea unor active strategice, iar ulterior vin cu declaraţii «patriotice» pentru a acoperi reacţia negativă din societate”.

„Sunt deja listate la bursă”

Totodată, AUR susține că guvernanții nu înțeleg situația companiilor vizate pentru listare.

„Romgaz, Transelectrica și Hidroelectrica sunt deja listate la bursă, cu pachete consistente de acțiuni tranzacționate. Cu toate acestea, discursul public al premierului lasă impresia că aceste realități sunt ignorate sau necunoscute.

În același timp, sunt aruncate în spațiul public și alte nume fără o analiză serioasă. Poșta Română este greu de crezut că ar prezenta atractivitate reală pentru investitori, în actualele condiții.

În ceea ce privește CEC Bank, acesta este probabil singurul caz în care s-ar fi putut discuta despre o majorare de capital, însă momentul oportun pare să fi fost deja ratat de actuala guvernare.

O discuție similară ar putea exista și în cazul Administrația Porturilor Maritime Constanța, unde o eventuală majorare de capital ar trebui realizată strict prin emiterea de noi acțiuni, pe bursă, și exclusiv în favoarea investitorilor români”, afirmă AUR.

Soluția AUR

Alianța susține că statul trebuie să păstreze controlul majoritar în domeniile esențiale.

„AUR are o poziție clară: statul român trebuie să păstreze controlul majoritar în domenii esențiale precum producția, transportul și distribuția de energie electrică, gaze și alte infrastructuri critice. Nu este negociabil.

Singura variantă acceptabilă de atragere a capitalului este creșterea capitalului social, prin emiterea de noi acțiuni sau obligațiuni convertibile, în limite controlate, între 10% și 25%, în funcție de specificul fiecărei industrii. Aceste operațiuni trebuie realizate exclusiv pe bursă și în favoarea investitorilor români, nu prin cedarea controlului către interese externe.

Orice altă abordare înseamnă, în mod direct, slăbirea poziției statului român și pierderea controlului asupra unor sectoare vitale. În cazul companiilor listate, astfel de decizii pot deveni acte de sabotaj economic și acțiuni împotriva interesului național”, propune AUR.

Partidul mai susține că responsabilitatea pentru această situație aparține întregii coaliții PSD-PNL-USR-UDMR, „dar și celor care au construit și susținut acest program de guvernare. Nu poți vota un lucru și apoi să te delimitezi de el doar pentru că reacția publică devine negativă.

În joc nu sunt doar niște procente sau niște pachete de acțiuni. Este vorba despre controlul asupra resurselor acestei țări și despre cine decide, în final, în numele României”.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi că guvernul are în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acţiuni, în funcţie de profilul fiecăreia.

„Statul va rămâne acţionar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menţinut integral”, a spus premierul, precizând că printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz şi CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanţa sau Poşta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiţii prealabile.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.