Răspunsul lui Bolojan, întrebat dacă PNL va propune un premier dacă guvernul propus de Eugen Tomac nu va fi votat

7 iunie 2026  |  13:35  |  👁 44 Vizualizari


Președintele PNL Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că, în scenariul în care guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac nu ar trece de votul Parlamentului, forul de conducere al PNL va decide dacă liberalii vor propune un alt premier. „Nu am ajuns într-o astfel de ipoteză”, precizează liderul PNL.

Bolojan a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă PNL ar fi dispus să formuleze o altă propunere de prim ministru în situaţia în care premierul desemnat nu ar reuşi să strângă în Paralsament voturile necesare învestirii guvernului pe care îl va propune.

„Am fixat pentru luni, la ora 11, întâlnirea conducerii PNL cu domnul Eugen Tomac, premierul care a fost desmenat. După această întâlnire va urma convocarea Biroului Politic Naţional care va lua o decizie în cursul săptămânii viitoare vizavi de atitudinea pe care PNL o va avea.

Dacă se va ajunge la o astfel de ipoteză, conducerea PNL va lua decizile în consecinţă, dar nu am ajuns într-o astfel de ipoteză şi după şedinţa Biroului Poltic de săprămâna viitoare veţi afla care este poziţia PNL pe această problemă”, a răspuns Ilie Bolojan.

Vineri , președintele Nicușor Dan a explicat de ce l-a ales pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, deși acesta este liderul unui partid care nu a intrat în Parlament.

„Contrar aparențelor, politica e o meserie. Adică posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza argumentele, mizele, capacitatea de interacțiune cu partide – asta e o meserie care se învață în timp. Și de-aia, dat fiind contextul complicat, așa de complicat că am avut o coaliție care s-a destrămat, am considerat că un politician e mai bun decât, să zicem, un economist care n-a avut de-a face cu politicieni tot timpul”, a spus șeful statului.

„Cred că din spectrul politic, dată fiind independența lui față de partidele parlamentare, e opțiunea cea mai bună”, a adăugat el despre Tomac.

Întrebat în legătură cu faptul că lui Tomac i se reproșează tocmai că nu face parte din partidele care au intrat în Parlament, Nicușor Dan a răspuns: „Dacă voiam să facem un guvern politic – sau, ca să spunem altfel, prima opțiune a fost a unui guvern politic, numai că niciunul dintre partide nu a venit cu majoritate la consultări, nu a venit cu o majoritate conturată”.

Citește mai mult AICI

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.