Raluka a avut ghinion. Aceasta a avut de prins un zbor din Frankfurt, Germania, însă a rămas ore bune în aeroport. Artista a povestit ce s-a întâmplat și care a fost motivul pentru care nu a mai decolat la ora stabilită inițial.
A fost haos total pentru Raluka, după ce i s-a amânat zborul din Frankfurt. Raluka și-a ținut la curent urmăritorii cu ceea ce i s-a întâmplat și a povestit prin ce a trecut din cauza unei șurubelnițe pierdute.
Raluka a rămas blocată în aeroport. Aceasta susține că îmbarcarea a fost efectuată cu succes, dar avionul nu mai pleca. Artista a povestit că a stat două ore în aeronavă, moment în care personalul și pasagerii au început o adevărată căutare pentru o șurubelniță.
„Ne-am îmbarcat, am stat două ore în avion, timp în care tot personalul (la un moment dat și pasagerii) căuta o șurubelniță pierdută prin avion. Nu a fost găsită această șurubelniță, așa că toată lumea, debarcarea. Acum stăm și așteptăm să apară șurubelnița”, a povestit artista pe InstaStory.
Șapte ore mai târziu, artista se afla încă în aeroport. În spirit de glumă și vizibil relaxată, Raluka a declarat că nu crede că șurubelnița ce i-a ținut pe toți la sol s-a găsit. Cu toate acestea, artista a publicat după o oră o poză de la bordul avionului.
Cântăreața a declarat că șurubelnița a fost găsită și era gata de decolare. Fotografia indică faptul că Raluka s-ar îndrepta spre Caraibe.
Deși a muncit din greu, Raluka și-a făcut timp și pentru vacanțe. Vedeta s-a postat din mai multe destinații și și-a impresionat fanii de pe Instagram cu peisajele de vis, dar și cu trupul ei de invidiat. Potrivit postărilor sale, cântăreața a fost în acest an în Albania, Croația, Spania, Scoția, Grecia, Italia, Mexic, Brazilia și Finlanda.
Mai multe pentru tine
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.