O nouă tragedie cumplită readuce în atenție problema femicidului și a violenței domestice din România. Trupul neînsuflețit al Valentinei, o tânără în vârstă de 28 de ani, a fost descoperit plutind pe râul Olt, închis într-un geamantan de voiaj. Principalul suspect ar fi partenerul tinerei, Vlad.
Polițiștii ș-au identificat și dus la audieri pe posibilul complice al iubitului Valentinei, Vlad Bălțățeanu. Acesta a fost găsit în județul Sibiu și există suspiciunea că el ar fi cel care l-ar fi transportat pe principalul suspect. Informația a fost făcută publică de Cătălin Țone, fost șef Antidrog scrie
„Anchetatorii iau în calcul dispozitivele informatice pentru percheziția informatică, în vederea stabilirii unui dialog anterior al victimei și, în momentul în care va fi prins, și al suspectului, pentru a lămuri ansamblul probator. Acum am primit această informație: se pare că un complice al suspectului a fost deja audiat și prins unde în zona Sibiului. Se pare că cel care l-a transportat”, a transmis Cătălin Țone.
Tot Cătălin Țone a dezvăluit și câteva detalii cu privire la trecutul lui Vlad Bălțățeanu. Potrivit fostului șef Antidrog, bărbatul ar mai fi fost acuzat în urmă cu aproximativ patru ani de agresarea unei alte femei. În acel caz ar fi fost emis un ordin de protecție împotriva lui.
„Acest individ, în urmă cu patru ani de zile, s-a emis ordin de protecție pentru agresiune, victima fiind o altă persoană. Din informațiile mele, cercetările se efectuează acum in persona, nu mai este in rem. Aceasta permite declanșarea unui mecanism rapid de dare în urmărire”, a declarat Cătălin Țone în emisiunea „Viața fără filtru”.
Autoritățile din Vâlcea continuă investigațiile în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză aruncată în râul Olt, o tragedie care a șocat comunitatea locală. Primele date indică faptul că principalul suspect, iubitul victimei, ar fi părăsit deja România, ieșind cu mașina prin Vama Nădlac înainte ca trupul femeii să fie descoperit.
Surse din anchetă susțin că bărbatul ar fi fost ajutat să plece din țară, iar polițiștii verifică în prezent această ipoteză, potrivit Observator News.
Între Valentina și partenerul ei existau conflicte frecvente, adesea urmate de violențe. În noaptea de duminică spre luni, disputa ar fi degenerat într‑un atac brutal: tânăra a fost bătută, ucisă, introdusă într-o valiză și aruncată în Olt.
Suspectul, cunoscut pentru un trecut violent, avea un ordin de protecție emis în 2022 la cererea unei foste partenere și fusese anterior cercetat pentru viol, ulterior încadrarea juridică fiind schimbată în lovire și alte violențe.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor după ce un pescar a alertat autoritățile, observând bagajul plutind în zona Barajului Ionești. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, victima este o femeie de 28 de ani, originară din Dolj, care locuia fără forme legale în comuna Tomșani. Necropsia a confirmat că moartea a fost violentă și s-a produs pe 21 septembrie, medicii legiști identificând multiple leziuni traumatice.
Mai multe pentru tine
Procurorul Adrian Vrăbete a precizat că cercetările se desfășoară „in personam” față de un bărbat de 30 de ani, suspect în cauză, despre care există informații că ar fi părăsit teritoriul României înainte de descoperirea faptei. Acesta a subliniat că toate procedurile respectă prezumția de nevinovăție.
La fața locului au intervenit echipaje ale IPJ Vâlcea, pompieri și personal medical, iar trupul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. Polițiștii desfășoară activități de căutare în colaborare cu structuri din țară și din străinătate, iar miercuri a fost pus în executare un mandat de percheziție pentru administrarea probatoriului.
Ancheta continuă cu celeritate, autoritățile încercând să reconstituie ultimele ore ale victimei și traseul suspectului după comiterea faptei.
Disperat că fiica sa nu mai răspundea la telefon încă de luni, tatăl fetei a încercat în mod repetat să afle ce s-a întâmplat, sunându-l direct pe suspect. Bărbatul a fost mințit inițial că în zonă se lucrează la stâlpii de comunicații și nu există semnal, urmând ca Valentina să-l sune imediat ce ajunge de la muncă.
„Am vorbit cu el luni, pe zi, şi l-am sunat şi mi-a răspuns. Zicea că Valentina nu are semnal, că sunt unii care lucrează la nişte stâlpi. I-am zis că vreau să vorbesc cu fata mea, a zis că mi-o dă la telefon când ajunge de la serviciu. Probabil că deja o omorâse. L-am sunat la 9 seara şi mi-a zis că mai are 10 minute până ajunge acasă şi că mi-o dă la telefon şi de atunci nu mi-a mai răspuns. M-am gândit că s-a întâmplat ceva şi am plecat spre Vâlcea. La Tomşani am aflat că mama lui nu ştie nimic de el de ieri. Şi nici de fată. Nenorocitul ăsta i-a făcut ceva la fata mea. Am sunat la 112 şi am zis că fata mea nu e de găsit. Nu ştiu unde a omorât-o”, a mărturisit bărbatul potrivit Observator.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.