Primele imagini cu fetițele dispărute în Târnăveni! Cine le-a găsit

30 martie 2026  |  16:40  |  👁 139 Vizualizari


Fetițele de 4 și 5 ani din Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite după mai bine de 24 de ore de căutări! Rebeca și Melisa au fost predate polițiștilor și urmează să fie evaluate medical, după ce și-au petrecut o noapte întreagă în frig.

Bucurie mare în Mureș! Cele două fetițe căutate de polițiști în ultimele 24 de ore au fost găsite. Copilele de 4 și 5 ani, pentru care s-a mobilizat un județ întreg, sunt tefere și urmează să fie consultate de medici.

Au apărut primele imagini cu fetițele dispărute în Mureș

Cele două fetițe au fost găsite în pădure, în cursul după amiezii de luni. Alerta a fost dată de un pădurar, care le-a văzut și a sunat de urgență la 112. Rebeca și Melisa au fost preluate de echipajele de poliție din Mureș.

Oamenii legii le vor duce la medic, pentru a fi consultate. Starea lor fizică poate fi vulnerabilă, având în vedere faptul că și-au petrecut o noapte întreagă în exterior, la temperaturi destul de scăzute.

Nu este clar cum au ajuns cele două fetițe în pădure, nici dacă au plecat voluntar de la domiciliu sau influențate de o altă persoană. Polițiștii vor ancheta acest caz de dispariție cu final fericit în perioada următoare.

Ce au declarat părinții fetițelor

După o noapte întreagă de panică și lacrimi, părinții fetițelor de 4 și 5 ani sunt extrem de fericiți și sunt nerăbdători să le ia acasă. Mama Melisei, una dintre fetițe, a împărtășit în emisiunea Acces Direct, de pe Antena Stars, cum a primit vestea că fiica ei a fost găsită.

Fetițele de 4 și 5 ani sunt acum în afara oricărui pericol. Copilele sunt panicate, însă, și au nevoie de căldură și mâncare. Urmează ca medicii să stabilească dacă cele două fetiței au sau nu nevoie de îngrijiri medicale în urma unui consult.

În ultimele 24 de ore, comunitatea din Târnăveni a fost într-o continuă panică. Oamenii s-au mobilizat și au pornit pe urmele fetițelor, alături de polițiști. Operațiunea de căutare a fost contra cronometru, din cauza temperaturilor scăzute de afară și riscurilor la care acestea au fost expuse.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.