Nidia Moculescu, fiica Marianei și a regretatului Horia Moculescu, a obținut prima victorie în instanță în procesul deschis de mama sa. Mariana Moculescu a acționat-o în judecată pe tânără și i-a cerut să îi plătească pensie de întreținere, susținând că nu se poate întreține singură.
Nidia Moculescu a obținut o primă soluție favorabilă în disputa juridică pe care o are cu mama sa. Mariana Moculescu a încercat să obțină, pe cale de urgență, sprijin financiar din partea fiicei sale, însă cererea formulată în instanță nu a fost admisă.
În urmă cu ceva timp, Mariana Moculescu a solicitat în instanță acordarea unei pensii de întreținere din partea Nidiei, motivând că situația sa financiară nu îi permite să se descurce singură. Cum primul termen în dosarul principal este programat abia în luna octombrie, fosta soție a lui Horia Moculescu a apelat între timp la o procedură urgentă.
Mai exact, Mariana Moculescu a depus o cerere de ordonanță președințială prin care a încercat să obțină rapid bani de la fiica sa, până la soluționarea procesului de fond.
Judecătorii au analizat solicitarea, însă au decis să o respingă. Potrivit informațiilor publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, acțiunea a fost considerată neîntemeiată.
„Respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă, astăzi, , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.
Decizia pronunțată pe 7 august nu este definitivă, astfel că Mariana Moculescu are posibilitatea de a formula apel în termen de cinci zile.
Totuși, această hotărâre nu închide disputa dintre cele două. Procesul principal, în care Mariana Moculescu solicită pensie de întreținere de la fiica sa, urmează să continue, iar primul termen este stabilit pentru luna octombrie.
Rămâne de văzut dacă fosta soție a lui Horia Moculescu va contesta decizia prin care i-a fost respinsă cererea urgentă și care va fi, în cele din urmă, soluția instanței în procesul privind pensia de întreținere.
Atât Mariana Moculescu, cât și Nidia Moculescu au fost contactate pentru a oferi un punct de vedere cu privire la situația dintre ele. Dacă Mariana a ales să nu facă declarații și a refuzat să vorbească despre acest subiect, Nidia ar fi lăsat să se înțeleagă că este dezamăgită de decizia mamei sale de a o acționa în instanță, potrivit
Mai multe pentru tine
Fosta soție a lui Horia Moculescu a depus, la finalul lunii iunie, o cerere prin care solicită ca fiica sa să îi plătească pensie de întreținere, invocând dificultățile financiare cu care se confruntă.
Demersul vine la câteva luni după ce Mariana Moculescu a încheiat un alt proces cu un obiect similar. Între timp, aceasta se confruntă și cu o situație dificilă în ceea ce privește apartamentul în care locuiește. Proprietara imobilului ar fi solicitat evacuarea sa, după ce chiria nu ar fi fost achitată timp de mai multe luni. De asemenea, Nidia Moculescu ar fi aflat din presă de decizia mamei sale.
„Pentru ce m-a dat în judecată? Nu vreau să comentez nimic. Nu mă întreba nimic, te rog. Că nu vreau să comentez nimic. Mulțumesc”, a declarat Nidia Moculescu.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.