Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 2.400 lei pe MWh în luna august 2022, valoare cu 332% mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 554 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.
Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 20%, până la 2.221.507 MWh.
Cota de piaţă a PZU a fost de 39% în august, faţă de 51% anul trecut.
Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 336 de participanţi, dintre care activi au fost 220.
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică, pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.