Premiera: eMAG lanseaza livrarea cu automobile 100% electrice

29 ianuarie 2020  |  15:17  |  👁 73 Vizualizari


In efortul de a raspunde provocarilor legate de poluarea din orase si scaderea emisiilor de carbon, eMAG alaturi de Sameday, lanseaza, in premiera pentru piata romaneasca, serviciul eMAG Green Delivery, bazat pe livrarea coletelor cu automobile 100% electrice. Noul serviciu va fi activ pentru livrarea planificata in Bucuresti si judetul Ilfov, intr-o prima etapa, urmand ca in doua luni sa fie extins si pentru alimentarea retelei easybox.

„Ne preocupa ce lasam in urma, iar prin aceasta investitie venim in sprijinul clientilor nostri interesati de sanatatea mediului si ne continuam astfel eforturile de a construi un model de business responsabil. Impreuna cu Sameday, ne propunem ca in urmatoarele sase luni sa ajungem la 70 de vehicule 100% electrice si, treptat, sa reducem amprenta de carbon pe care o lasam asupra mediului inconjurator”, a spus Radu Ilinof, director customer experience eMAG.

Pentru inceput, livrarea eMAG Green Delivery va include sase automobile Nissan E-NV200, fiecare cu o capacitate de peste 200 de colete si autonomie intre 200 si 300km. Statiile de incarcare ale automobilelor electrice sunt alimentate cu energie 100% verde.

Aceasta nu este prima initiativa pe care eMAG o are in directia dezvoltar­ii unui business sustenabil.

Prin reteaua easybox, eMAG contribuie la reducerea consumului de dioxid de carbon datorita numarului mai mic de drumuri parcurse de o masina pentru a livra comenzile. In loc de 50 de drumuri cat ar face in cazul livrarii traditionale pentru 50 de colete, cu livrarea la easybox va face un singur drum. Potrivit studiilor, ridicarea unui colet prin intermediul easybox reduce consumul de dioxid de carbon cu cel puţin 20,5% faţa de metoda tradiţionala de livrare a coletului prin intermediul serviciilor de curierat. Mai mult, daca pentru fiecare colet in parte livrat prin intermediul firmelor de curierat se produc 300g emisii de dioxid de carbon, un colet incarcat intr-un sistem de lockere presupune un consum de numai 14g de dioxid de carbon. De altfel, şi consumul de combustibil este semnificativ diminuat in utilizarea livrarii prin sistemul de lockere (0,01l/colet), in timp ce livrarea prin servicii de curierat clasic presupune un consum de 0,23l de combustibil pentru fiecare colet.

 

In acest moment reteaua easybox numara peste 300 de lockere in Bucuresti, dar si in judete precum Arad, Arges, Bacau, Brasov, Cluj, Contanta, Galati, Iasi, Maramures, Oradea, Prahova, Timis, Valcea.

Totodata, depozitele eMAG de la Joita si Chitila sunt alimentate, de la inceputul acestui an, cu energie 100% verde.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.