Ploaie de stele în această noapte. Vezi de unde poți vedea cel mai bine acest spectacol

12 august 2021  |  05:08  |  👁 310 Vizualizari


În noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori Perseide, adică se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei, au anunțat luni reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Conform acestora, în mod normal se pot vedea 50-60 de stele căzătoare pe oră.

Pentru a le vedea, oamenii sunt sfătuiți să iasă în afara orașelor și să privească cerul cu ochiul liber, după miezul nopții, până dimineață.

„Priviți minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceți o mică pauză și reluați observațiile. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon”, spus specialiștii.

Aceștia susțin că dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 milimetru diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului.

„Pentru o fracțiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit”, au mai informat reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.