Joi 24 iunie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploiești, au efectuat 9 percheziții, în Prahova, Brăila și Galați, la persoane bănuite de vânzare de noi produse psihoactive. Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, 20 de mandate de aducere au fost puse în executare.
Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna decembrie 2020, un grup format din 10 persoane ar fi vândut cantități de produse psihoactive, către consumatori din Prahova, Brăila și Galați.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate circa 25 de grame de materie vegetală susceptibilă psihoactivă, 55 pliculețe autosigilante susceptibile psihoactive, 5 telefoane mobile, precum și 4.000 de lei.
Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru audieri, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au fost sprijiniți în activități, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și de cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratului Județean de Jandarmi Galați și Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.