Pentagonul a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

5 august 2020  |  06:21  |  👁 77 Vizualizari


SUA au anunţat că au testat marţi, cu succes, o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) Minuteman III, echipată cu trei focoase. Lansarea a fost operată de militari de la bordul unui post de comandă aerian, potrivit France Presse.

Racheta a fost lansată la ora locală 00:21 (07:21 GMT) de la baza aeriană Vandenberg din California şi a parcurs circa 6.760 de kilometri deasupra Pacificului. A căzut apoi în mare, în apropiere de atolul Kwajalein, în Insulele Marshall, au anunţat Forţele aeriene americane într-un comunicat.

Specialişti ai US Air Force se aflau la bordul unui Boeing E-6, un avion derivat din Boeing 707, capabil să comunice cu întreg comandamentul militar, pentru a ‘demonstra eficacitatea şi fiabilitatea acestui comandament aerian’.

Racheta, care nu era armată, a fost echipată cu trei ‘vehicule de reintrare’, focoase care conţineau fiecare câte un cap nuclear al unei ICBM, a precizat US Air Force.

‘Minuteman III are 50 de ani, iar continuarea testării acesteia este esenţială pentru a-i asigura fiabilitatea până în 2030, când va fi implementat succesorul Minuteman, programul GBSD (Ground Base Strategic Deterrent)’, a menţionat colonelul Omar Colbert, responsabil cu testele, citat în comunicat.

Minuteman III este singura rachetă sol-aer din arsenalul nuclear al SUA din 2005. Aceasta este instalată în silozuri de lansare repartizate la trei baze militare americane, în Wyoming, Dakota de Nord şi Montana.

Rachetele Trident, lansate de pe mare, sunt desfăşurate la bordul submarinelor americane, iar bombele nucleare sunt transportate de bombardiere strategice.

Forţele aeriene americane au precizat că acest test era planificat de mai multe luni şi nu reprezintă ‘niciun fel de răspuns sau o reacţie la evenimente din lume sau tensiuni în regiune’.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.