Parlamentul a decis dublarea alocațiilor, după ce Guvernul a amânat legea până pe 1 august 2020

3 iunie 2020  |  12:30  |  👁 1064 Vizualizari


Așa cum au anunțat zilele trecute, parlamentarii PSD din Plenul Camerei Deputaţilor au respins, miercuri, Ordonanţa de urgenţă 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

OUG 2 inițiată de Guvernul Orban prorogă termenul de intrare în vigoare a prevederii privind dublarea alocaţiei începând cu 1 februarie 2020, la 1 august 2020. Au votat „pentru” respingere 209 deputaţi, 3 au votat „împotrivă”, iar 98 s-au abţinut. Alocațiile vor fi în cuantum de:

a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;

c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

OUG care amâna dublarea alocațiilor până la 1 august a fost respinsă de Parlament. Au fost 209 de voturi pentru legea de respingere, 3 voturi contra si 6 abtineri.
Şeful statului poate retrimite legea la Parlament sau o poate ataca la CCR. Liberalii, la rândul lor, pot ataca proiectul la CCR, astfel că decizia nu este una definitivă. Marcel Ciolacu, liderul PSD i-a cerut premierului să aplice imediat dublarea alocaţiilor.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.