Oxford și AstraZeneca testează un vaccin împotriva variantei beta a coronavirusului

28 iunie 2021  |  06:57  |  👁 435 Vizualizari


Universitatea Oxford a anunţat că a început să injecteze voluntari cu un vaccin creat alături de AstraZeneca împotriva variantei beta (sud-africane) a coronavirusului, în cadrul unui test clinic conceput pentru a-i evalua eficienţa, transmite AFP, citată de Agerpres.

Conform unui comunicat dat publicităţii de Universitatea Oxford, aproximativ 2.250 de voluntari au fost recrutaţi din Regatul Unit, Africa de Sud, Brazilia şi Polonia pentru a participa la fazele II şi III ale testelor clinice pe voluntari umani.

Vaccinul candidat foloseşte aceeaşi tehnologie a vectorului viral (un adenovirus) ca şi vaccinul produs de AstraZeneca, aflat deja pe piaţă.

„Testarea dozelor de rapel a vaccinurilor existente şi a vaccinurilor împotriva noilor variante este importantă pentru a ne asigura că suntem cât mai bine pregătiţi în faţa pandemiei, în cazul în care utilizarea lor este necesară”, a comentat profesorul Andrew Pollard, directorul Oxford Vaccine Group.

Rezultatele provizorii ale acestor teste clinice sunt aşteptate mai târziu în cursul acestui an şi vor fi transmise autorităţilor de reglementare pentru o evaluare în procedură accelerată a noilor vaccinuri, conform comunicatului.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.