Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca poate fi administrat şi persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, a declarat miercuri Comitetul de experţi pentru vaccinuri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.
„Persoanele de peste 65 de ani ar trebui să primească vaccinul”, a declarat preşedintele grupului de experţi, Alejandro Cravioto, într-o conferinţă de presă.
Aceste recomandări intervin în condiţiile în care vaccinul cu vector viral, dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimele săptămâni, eficacitatea sa fiind pusă la îndoială pentru persoanele în vârstă de peste 65 de ani sau în ţările în care sunt prezente variante ale coronavirusului.
Vaccinul AstraZeneca/Oxford, pe care Marea Britanie l-a administrat masiv populaţiei începând cu luna decembrie, a fost deja aprobat de mai multe ţări şi de Uniunea Europeană.
Însă, unele guverne au preferat să recomande folosirea sa doar pentru persoanele sub 65 de ani, sau chiar sub 55 de ani, în lipsa unor date suficiente privind eficacitatea sa pentru persoanele mai în vârstă.
Pe baza unui studiu, Africa de Sud a evocat duminică posibilitatea unei eficienţe „limitate” a acestui vaccin împotriva variantei sud-africane, considerată mai contagioasă şi responsabilă pentru al doilea val de coronavirus în această ţară.
În recomandările sale, grupul de experţi OMS arată că „acest studiu a fost conceput pentru a evalua eficacitatea (vaccinului) împotriva tuturor formelor de gravitate ale bolii, însă dimensiunea redusă a eşantionului nu a permis evaluarea specifică a eficacităţii vaccinului împotriva formelor grave de COVID-19”.
„Ţinând cont de aceasta, OMS recomandă în prezent utilizarea vaccinului AZD1222 (…) chiar dacă într-o ţară sunt prezente variante (ale coronavirusului)”, afirmă grupul de experţi.
Cu o eficienţă medie evaluată în prezent la 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanţele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%.
Însă, acest vaccin foloseşte o tehnologie mai tradiţională, ceea ce-l face mai puţin costisitor, mai uşor de stocat şi deci mai adaptat campaniilor de vaccinare în masă.
„Este unul dintre acele vaccinuri care pot fi depozitate în frigidere obişnuite şi, prin urmare, este foarte util”, a declarat pentru mass-media Soumya Swaminathan, responsabil ştiinţific al OMS.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.