Peste 2 milioane de cazuri de contagiere cu noul coronavirus s-au înregistrat la nivel global în ultimele 24 de ore, pe fondul actualului val, asociat răspândirii variantei Omicron, mai contagioasă, potrivit cifrelor provizorii prezentate joi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite EFE.
Însă în pofida creşterii puternice a numărului de cazuri, dublă sau chiar triplă comparativ cu „vârfurile” înregistrate în valurile precedente, numărul persoanelor decedate din cauza coronavirusului se menţine stabil, cu 7.000 de decese la nivel global înregistrate în 5 ianuarie, o cifră care se încadrează în media înregistrată în ultimele trei luni.
De la începerea pandemiei de coronavirus, care intră în al treilea an, la nivel global au fost confirmate 293 de milioane de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, din care 5,4 milioane de decese, ceea ce reprezintă 1,8% din total.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.