Oana Lis a devenit pasăre rară pe la evenimentele mondene, de când s-a transformat în asistenta soțului ei, Viorel Lis. Am prins-o tot pe fugă la prezentarea de modă a lui Cătălin Botezatu. Oana ne-a povestit cum se mai simte fostul primar al Capitalei și cât de tristă este că nu a putut să ajungă la înmormântarea bunicii sale.
Oana Lis (47 de ani) era foarte apropiată de bunica ei care a crescut-o, care s-a stins din viață în luna mai, la vârsta de 91 de ani. Nu a putut să ajungă nici măcar la înmormântarea acesteia, ea fiind consemnată în ultima vreme la domiciliu.
Oana nu se dezlipește de soțul ei Viorel Lis mai mult de o oră, când iese după medicamente, să facă piață sau mai ajunge din când în când și pe la vreo sindrofie mondenă. Stă însă mereu cu ochii pe telefon să nu apară vreo urgență!
Oana Lis, despre soțul Viorel: „Era viu când am plecat de acasă”
Click!: Oana, rar mai ajungi pe la evenimente în ultima vreme? Cum este domnul Viorel, în ultima perioadă?
Oana Lis: Da, cum să zic, e viu. Ia stai să-l sun să vedem ! Acum o jumătate de oră, când am plecat de acasă, era viu.
Mi-era dor să văd oameni frumoși, mi-era dor să ies din casă, să-mi încarc sufletul. Nu știu, e așa o atmosferă plăcută aici. Avem nevoie în haosul ăsta din lumea asta, cu atâtea probleme care eu le am și acasă și din exterior. Aveam nevoie să văd așa ceva frumos și mi-am încărcat sufletul astăzi cu lume frumoasă. Am fost fericită o jumătate de oră.
Click!: Am văzut că te grăbeai să pleci! Deci, tu nu poți să mai pleci de acasă mai mult de o oră, maxim două, cred…
Oana Lis: Nu, nu plec mult de acasă! Mă simt și puțin stingheră când sunt fără Viorel, pentru că eu am ieșeam înainte numai cu el. Dar, trecând peste, nu pot să plec mult de acasă, că stau așa cu teamă, știi?!
Click!: Cum se mai simte? A mai făcut vreo criză? Ați mai ajuns la spital?
Oana Lis: Sunt tot felul de probleme. Multe încerc însă să le rezolv de acasă pentru că, în spital, există riscul ăsta de nozocomiale. Bineînțeles că trebuie să mergi și la spital atunci când e neapărat nevoie. Ultima dată a avut probleme cu degetele pentru că el are diabet.
La un om cu diabet trebuie să ai mare grijă la unghii, să-l inspectezi. Am chemat o asistentă acasă, apoi am început să fac și eu. Adică, efectiv, de dimineață l-am bandajat la unghii, îi fac eu tratamente. Nevoia te învață.
Foarte mulți vârstnici, s-au văzut multe cazuri, ajung la amputații, pentru că nu o iau din pripă. Și trebuie să ai pe cineva care să se uite, să îngrijească piciorul unui bolnav de diabet.
Știu oameni care, de la un deget infectat, au ajuns să moară. Pentru că e foarte periculos. Diabetul este o boală care nu se vede. Am auzit un doctor că e o boală mai grea și mai perfidă decât cancerul. Pentru că de cancer te operezi, dacă îl găsești la timp, și scapi și ai terminat. Dar diabetul nu mai scapi de el. El te mănâncă pe interior, pe interior, îți ia vederea, îți ia mersul etc.
Dar, asta este viața! Viorel a avut mare noroc cu mine, nu știu eu ce o să fac la bătrânețe. Doamne ajută, aleluia!
„Eu am grijă de Viorel la nivel de Austria! De aia mă vait de bani!”
Click!: Dar mai te ajută și asistenta să-l îngrijești totuși…
Oana Lis: Da, vine asistenta acasă. Îți spun sincer că dacă ai bani, se rezolvă. Acum sunt, într-adevăr, firme particulare cu asistente, cu medici, chiar și ecograf poate să vină acasă. Dar, totul costă, că de-aia mulți mă întreabă: <<ce te plângi de bani atât de mult?>> Păi da, dar eu am grijă de Viorel la un nivel poate de Austria, nu de România!
Îți spun sincer, de multe ori mă las pe mine sau îmi cumpăr cele mai ieftine lucruri.
Mai multe pentru tine
De ce nu a ajuns la înmormântarea bunicii?
Click!: Ai trecut în ultima vreme printr-o altă dramă: ai pierdut-o pe bunica ta! Nu ai ajuns nici la înmormântarea ei…
Oana Lis: Bineînțeles că, dacă Viorel era în putere, mergeam la înmormântare! Eu înainte, mergeam foarte des la țară, mergeam la tăiat de vie, la cules etc.
Mi-e foarte dor de ea, mi se rupe sufletul. Rămâne aici în sufletul meu și mă rog mereu pentru sufletul ei și de acolo de unde e să-mi trimită, nu știu, semne bune, ca să zic așa.
Click!: Cine s-a ocupat de înmormântarea ei?
Oana Lis: Pentru mine a fost o dramă că nu am putut să merg, dar sufletul meu a fost împărțit în două și, știi cum e, nu poți să le faci pe toate. Adică și pentru bunica mea am făcut foarte mult: am adus-o aici la spital, am operat-o. Băi, frate, câți au fost cu bunica lor la club, la restaurant?! Am fost și la casino cu ea.
Mai sunt rude, are un băiat acolo la țară, adică la sat e altceva. Ei s-au ocupat de înmormântare. Păi, la București, dacă mori, se întâmplă ceva, te găsește după trei ani, frate! La țară e altceva, încă mai există spiritul ăla de întrajutorare între oameni.
Asta este viața mea. Ce să zic?! Nu vreau să rămână lumea cu gustul ăsta amar. Nu mă victimizez. Sunt fericită că sunt în viață așa cum sunt!
Ne puteti gasi si pe Facebook!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
