Nu există nicio dovadă că animalele transmit COVID-19, însă sunt necesare măsuri de precauţie

26 martie 2020  |  11:52  |  👁 616 Vizualizari


Nu există dovezi ştiinţifice conform cărora animalele transmit COVID-19, dar Academia Franceză de Medicină le-a cerut miercuri oamenilor să îşi ia măsuri de precauţie, relatează AFP.

„Până în prezent, nu există nicio demonstraţie ştiinţifică cu privire la riscul contaminării oamenilor cu coronavirus de la animale domestice. De asemenea nu există dovezi privind riscul contaminării  al unui animal de companie de la o persoană bolnavă”. Afirmația aparține Academiei Franceză de Medicină, care a înfiinţat pe 19 martie un comitet de monitorizare pentru noul coronavirus.

Totuși „astfel de riscuri nu pot fi excluse”, deoarece coronavirusul SARS din 2002-2003 a putut fi „izolat la mai multe specii de animale”. De asemenea „doi câini au fost testaţi pozitiv” în Hong Kong, al căror proprietar avea COVID-19.

Cu toate acestea, primul câine a avut un „nivel foarte scăzut de virus” şi testele următoare au fost „negative”. Al doilea câine este încă monitorizat, însă niciunul nu a prezentat semne clinice, subliniază Academia.

Totuşi „aceste date ştiinţifice sugerează că boala poate fi transmisă câinilor de la proprietarul infectat”. Pe de altă parte, „nimic nu indică” faptul că şi câinii „pot contamina” oamenii sau alte animale, insistă instituţia.

Academia recomandă totuşi proprietarilor „să insiste asupra măsurilor obişnuite” de protecţie. Se recomandă  spălarea regulată a mâinilor atunci când au grijă de animal şi să nu îl lase „să-i lingă pe faţă”.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.