Ninsori abundente la sfârșit de săptămână: zăpada va avea 30 de cm în unele zone. Va ninge și în București

25 ianuarie 2023  |  09:14  |  👁 60 Vizualizari


Iarnă autentică în România. Vremea se răcește tot mai mult, iar ninsorile apar în majoritatea zonelor. Meteorologii spun că va ninge și în Capitală. Frigul se instalează mai întâi în vest, temperaturile urmând să scadă în toată țara.

De mâine (n.red. – miercuri), răcirea se va resimți și în partea de vest, nord-vest, maximele la scara întregii țări se vor situa între 0 și 6 grade Celsius, cel mult 12 grade Celsius, iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud, sud-est, mixte, lapoviță și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare. Iată, așadar, că ultimele zile din cea mai rece lună a anului par a fi zile autentice de iarnă”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

De asemenea, specialistul a anunțat că și în Capitală va veni iarna.

Este posibil ca și în Capitală să avem ninsori, începând de joi noaptea, când aria precipitațiilor se va extinde în bună parte din țară și vineri să vorbim, și în Capitală, de precipitații, la început sub formă de ploaie și lapoviță și treptat să se transforme în ninsoare”, a explicat Elena Mateescu.

Minus 11 grade Celsius în depresiuni

Miercuri, 25 ianuarie, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil în nord-vestul și centrul țării și mai mult noros în rest. Trecător și pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie și lapoviță în Banat, Crișana și pe litoral și predominant ninsori în Moldova, Oltenia, Muntenia și în partea continentală a Dobrogei. Izolat se va forma polei, iar pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe litoral.

Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 și 6 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între minus 8 și 2 grade Celsius, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali până în jurul valorii de minus 11 grade Celsius.

În București, vremea va fi predominant închisă. Nebulozitatea joasă va persista în cea mai mare parte a intervalului și trecător vor fi posibile fulguieli sau burniță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 2 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de minus 2 grade Celsius.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.