Dolarul american a trecut peste euro la cursul oficial. Este cel mai slab nivel atins de moneda unică europeană de la punerea sa pe piaţă. Analiştii pun totul pe fondul energiei tot mai scumpe şi a problemelor pe care le are economia europeană. Vestea bună este că leul câştigă din această luptă, cel puţin pe termen scurt. La fel şi economia.
Aprecierea dolarului creează o furtună perfectă în Europa, susțin analiștii economici.
Cu un război la granițe, gaz tot mai scump și după una dintre cele mai secetoase veri din ultimele decenii, Uniunea Europeană are de înfruntat provocări majore. Mai ales că și Germania, motorul financiar european, se luptă cu inflația galopantă și cu perspectiva recesiunii.
În aceste condiții, analiștii economici ne sfătuiesc să ne uităm cu încredere spre leul românesc.
Un dolar mai puternic duce la scumpirea mărfurilor care sunt cumpărate în această monedă, însă „ajută” exporturile europene.
Experții europeni cred că șocul prețului la energie va menține o stare tensionată în zona economică și în următoarele luni, pe fondul incertitudinilor provocate de războiul din Ucraina.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.