Modelul Sahara Ray, fosta iubită a lui Justin Biber, a murit la doar 34 de ani. Devenise mamă în urmă cu câteva luni

20 octombrie 2026  |  08:35  |  👁 109 Vizualizari


Lumea modei este în doliu după moartea modelului și creatoarei de costume de baie Sahara Ray. Familia acesteia a confirmat că vedeta s-a stins din viață pe 18 octombrie, la vârsta de 34 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică.

Modelul se confrunta cu probleme de sănătate

Fosta iubită a artistului Justin Bieber a dezvăluit în 2024 că fusese diagnosticată cu sindromul Guillain-Barré, o afecțiune rară în care sistemul imunitar atacă nervii. Modelul a povestit atunci că problemele au apărut după ce a fost implicată într-un accident rutier și că boala i-a afectat mobilitatea picioarelor și a mâinilor, potrivit E! News.

Moartea lui Sahara Ray vine la doar câteva luni după ce aceasta anunțase nașterea fiicei sale, Snow, în luna ianuarie. Pe rețelele sociale, modelul împărtășise frecvent imagini și momente din noua sa viață de mamă, iar una dintre ultimele sale postări era dedicată micuței, pe care o descria drept „întreaga mea inimă”.

„A fost foarte greu de gestionat. Încerc să rămân pozitivă și să sper că sensibilitatea va reveni, dar există mereu posibilitatea ca lucrurile să rămână așa”, declara ea la acel moment.

Decesul modelului a fost anunțat de familia sa. 

„A murit aseară, la spital, înconjurată de familie. A fost atât de iubită”, au transmis apropiații săi într-o declarație oferită presei.

Cine a fost Sahara Ray

Fiica legendarului surfer australian Tony Ray, Sahara Ray și-a construit o carieră de succes în modelling și antreprenoriat. În 2014, a lansat propriul brand de costume de baie, Sahara Ray Swim, iar ulterior a devenit cunoscută la nivel internațional și datorită prezenței sale în mediul online.

Mai multe pentru tine

Numele său a apărut frecvent în presa mondenă după ce a fost asociată cu artistul Cody Simpson și, ulterior, cu Justin Bieber, deși nu a confirmat public respectivele relații.

Moartea sa prematură lasă în urmă o întreagă comunitate de admiratori, prieteni și apropiați care o descriu drept o persoană carismatică, apreciată și profund iubită.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.