Ministrul Sănătății prezintă riscurile utilizării țigărilor electronice

Ministerul Sănătăţii va face publice pe site informări periodice privitoare la riscurile utilizării dispozitivelor care încălzesc tutun, a anunţat ministrul Sorina Pintea, care a precizat că dorește limitarea publicităţii în cazul acestora.

“Noi am înfiinţat în cadrul Ministerului Sănătăţii o subcomisie în cadrul comisiei de toxicologie şi toxicodependenţă, care analizează împreună cu alţi specialişti posibilitatea de publica pe site informări periodice privitoare la riscurile pe care şi le asumă fumând cu aceste dispozitive. (…) Avem în vedere măsuri pe care să le luăm: limitarea publicităţii pentru aceste dispozitive. (…) Ce este mai interesant este că dacă în cazul tutunului simplu ştim că urmările apar pe termen lung, ştim ce se întâmplă, se pare că în cazul acestor dispozitive cu tutun încălzit pot să apară efecte grave pe termen scurt. De aceea şi chestiunea cu publicitatea o vom grăbi, iar ceea ce face subcomisia deja va fi vizibil pe site, astfel încât să atragem atenţia asupra consumului acestui tutun încălzit”, a declarat ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, Pintea a precizat că la unităţile de primiri urgenţe va fi un formular pe care îl vor completa medicii când primesc pacienţi care inhalează substanţe toxice.

“Acel formular va permite medicilor ca atunci când se prezintă cineva în unitatea de primiri urgenţe cu această simptomatologie, să poată să anunţe”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Related posts

Leave a Comment

two × three =