Rusia are un nou prim ministru. Deputații Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, l-au confirmat fără probleme pe șeful Fiscului, Mihail Mişustin, în funcția de premier.
Mihail Mişustin a primit votul de încredere din partea Parlamentului pentru a conduce noul guvern. Singurii care s-au abținut au fost comuniștii.
În scurtul său discurs din Duma de Stat, premierul desemnat a citat practic din discursul celui care l-a desemnat, liderul de la Kremlin.
Ca șef al Fiscului, Mihail Mişustin s-a evidențiat prin aducerea banilor din taxe și impozite la buget. Analiștii, chiar și cei din Rusiaș susțin însă că Vladimir Putin urmărește un singur lucru: să rămână la putere.
Rușii de rând nu știu mare lucru despre Mihail Mişustin.
Încă nu este clar dacă vor fi modificări majore în componența noului guvern. Premierul Mihail Mişustin urmează să facă evaluări pentru fiecare minister, după care va veni cu lista de propuneri.
Demiterea lui Dimitri Medvedev din fruntea executivului nu trebuie percepută ca o schimbare majoră în politica rusă. Putem vorbi despre o primă etapă din procesul de formatare a sistemului de putere creat de Vladimir Putin. Este evident că actualul lider de la Kremlin vrea să aibă controlul absolut și după ce își termină mandatul de președinte. Sub ce formă Vladimir Putin va conduce Rusia și după 2024, rămâne de văzut.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.