Meleșcanu, mesaj acid pentru Tăriceanu: „Două întrebări aş avea la tine, dragă Călin”

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, ii transmite liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că şi el a fost ales de două ori în funcţia de preşedinte al Senatului propus şi susţinut de PSD.
Referindu-se la excluderea sa din partid, Meleșcanu îl întreabă ironic pe Tăriceanu care este proiectul ALDE şi dacă, în cazul în care acest proiect ar exista şi membrii ALDE n-ar fi de acord, va „da afară partidul din partid”.
„Cu multă îngrijorare mă uit la declaraţiile publice ale colegului meu de partid domnul Tăriceanu, care îmi reproşează că am fost ales de colegii mei senatori la propunerea PSD. Domnia sa a uitat că a fost ales de două ori în funcţia de preşedinte al Senatului României propus şi susţinut de PSD! Atunci a declarat că va promova valorile, drepturile şi libertăţile individuale. Azi, doreşte ilegal şi neconstituţional să sancţioneze un ales al poporului, să candideze la o funcţie în Senatul României? Dragă Călin, nu ştiu ce să cred? Ţi-ai schimbat valorile sau ai uitat cum ai fost ales şi ce ai declarat?”, afirmă Meleşcanu.
În opinia sa, dacă Tăriceanu atât a învăţat despre democraţie, parlamentarism şi libertatea individuală în ultimii 30 de ani, atunci e mai bine că nu mai e la conducerea forului suprem al democraţiei româneşti.
„P.S.1: Două întrebări aş avea la tine dragă Călin: care este proiectul ALDE? (spune câteva cuvinte despre acesta poporului şi membrilor ALDE care te-au ales) P.S.2: În cazul în care acest proiect ar exista şi membrii ALDE n-ar fi de acord, vei da afară partidul din partid?”, întreabă Teodor Meleşcanu.

Related posts

Leave a Comment

five × two =