Medicover România a finalizat achiziția rețelei de clinici Laurus Medical

26 septembrie 2022  |  10:21  |  👁 352 Vizualizari


Furnizorul de servicii medicale private Medicover anunță finalizarea achiziției rețelei Laurus Medical, supraspecializată în proctologie și tratamentul afecțiunilor sistemului venos, cu o excelentă evoluție atestată de cei peste 17 ani de activitate.

Laurus Medical aduce în grupul Medicover o reţea naţională puternică formată din 10 clinici, extinzând astfel prezenţa Medicover în oraşe precum Bacău, Buzău, Deva, Focşani şi Suceava. Echipa medicală se extinde cu peste 150 de profesioniști.

Prin preluarea Laurus Medical, Medicover România îşi adaugă în portofoliu trei companii de la începutul anului 2022.

Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională de servicii medicale şi de diagnostic, înfiinţată în 1995. Medicover operează o reţea extinsă de clinici, spitale, facilităţi de îngrijire specializată şi laboratoare. Pieţele principale ale Medicover sunt Polonia şi Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1,377 miliarde de euro şi peste 38.000 de angajaţi.

sursa https://economedia.ro/medicover-romania-a-finalizat-achizitia-retelei-de-clinici-laurus-medical.html#.YzF8anZBy3A

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.