A fost anunțată nuntă mare în lumea mondenă: Matei Stratan, fostul partener al Mădălinei Ghenea și tatăl fetiței lor, Charlotte, urmează să se căsătorească cu iubita sa mai tânără, Iana Budeanu. Cununia celor doi va avea loc pe 25 iulie 2026.
Matei Stratan, fostul partener al Mădălinei Ghenea și Iana Budeanu formează un cuplu din 2023, iar în 2025 au devenit părinți. Cei doi sunt un cuplu privat, însă s-au afișat prima dată în formulă completă la botezul fiului lor, Alexander Dan. Un an mai târziu, cei doi se vor căsători pe 25 iulie, la Iași. Inelul de logodnă pe care i l-a oferit Matei Stratan viitoarei sale soții valorează euro, potrivit Ziarul de Iași.
Matei Iulian este fiul lui Dan Iulian Stratan (64 de ani), CEO și fondator al grupului RCI Holding. Originar din Iași, unde a absolvit Facultatea de Medicină, Stratan s‑a mutat ulterior în București, unde a construit un portofoliu amplu de companii în consultanță și energie. La un moment dat, averea sa era estimată la aproximativ 250 de milioane de euro.
Mai multe pentru tine
În trecut, Stratan senior a preluat părți sociale din mai multe afaceri dezvoltate în Iași, precum The Red Point, Relians Corp sau Grapefruit. Extrem de discret în spațiul public, el a fost inclus de-a lungul anilor în diverse topuri ale celor mai bogați români.
Ovidiu Budeanu (64 de ani), tatăl viitoarei mirese, este om de afaceri din Bacău, unde activează în domeniul amenajării de spații comerciale, apartamente și hoteluri.
Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Budeanu a deținut, de-a lungul timpului, societatea Apă Canal SA, prin care a administrat sistemul public de apă și canalizare din Onești. Ovidiu Budeanu este cunoscut pentru deținerea primului mall din Bacău.
Iana Andreea Budeanu a studiat în Elveția, la Lausanne, într-un liceu de prestigiu, iar ulterior numele ei a fost asociat cu mai multe firme din domeniul designului specializat și al comerțului cu bijuterii.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.