#Exclusiv Click!
Mariana Mihuț, actrița Teatrului „Bulandra”, din București, a împlinit ieri 84 de ani. La ceas aniversar, a fost sărbătorită de colegi, chiar pe scena pe care continuă să joace. Alături i-a fost și soțul ei, Victor Rebengiuc, care i-a mulțumit pentru cei 60 de ani frumoși de căsnicie. Într-un interviu, exclusiv pentru Click!, acesta ne-a vorbit despre relația lor, bazată pe dragoste și pe respect.
Mariana Mihuț, actrița pe care o puteți vedea și în distribuția piesei „Băieții de zinc”, la Teatrul Bulandra, din București, s-a serbat ieri pe scenă, prilej pentru a le mulțumi colegilor pentru lunga prietenie și colaborare:
„Mi-am dorit din tot sufletul să fac parte din colectivul Teatrului Bulandra, am fost fericită că am lucrat aici cu cei mai buni actori. Vă mulțumesc din suflet pentru flori și pentru urări!”.
Iar Victor Rebengiuc (93 de ani), prezent alături de ea, pe scenă i-a spus, cu o mare doză de umor:
„Îți mulțumesc pentru tot ce ai însemnat pentru mine și pentru băiatul nostru. Ne-ai ajutat, ne-ai sprijinit, te vom iubi și de acum înainte. Sper să vii și tu, data viitoare, la ziua mea”.
Care este secretul căsniciei lungi și fericite, de 60 de ani, cu actrița Mariana Mihuț, care i-a fost și colegă de scenă? Iată ce răspuns ne-a oferit Victor Rebengiuc, în interviul exclusiv pentru Click!:
„Sunt galant, n-am uitat să deschid o ușă, ca femeia să intre prima, vorbesc civilizat, politicos. În rest, nu sunt mari trucuri. Rămâi însurat că n-ai divorțat, ca să fac o glumă. Ne-am iubit foarte mult, nu ne-am gândit niciodată să ne despărțim, ne-a mers bine împreună”.
Victor Rebengiuc a renunțat la scenă, anul trecut, din cauza unor delicate probleme de sănătate. Iată și care este programul lui zilnic, de când nu mai face parte din distribuția pieselor de teatru:
„Ce să fac? Toată ziua mă uit la televizor, îmi plac sporturile de iarnă, mai văd un film, mai citesc o carte, am ce face. Nu mă mai uit la știrile tv și nici la dezbaterile politice”.
Victor Rebengiuc a recunoscut că, de dragul Marianei Mihuț, superbă în anii tinereții, a divorțat de prima lui soție, Anca Verești:
Mai multe pentru tine
„Anca Verești era colega mea din anul I de la Institut, o fată extraordinar de frumoasă, cu reale calități pentru teatru. A fost prima mea dragoste, amândoi eram tineri atunci. M-am despărțit de Anca pentru că am întâlnit o altă fată frumoasă, foarte talentată, pe care o chema Mariana Mihuț.
Oricum, relațiile dinte mine și Anca se răciseră și intraseră într-o rutină. A fost o femeie pe care am iubit-o, o pasiune a tinereții, însă nu pot să fac un roman de viață sau de dragoste. Cu Mariana a fost dragoste la prima vedere. Se pare că ne-am plăcut reciproc, pentru că ne-am căsătorit şi, iată, suntem împreună”, a spus el, pentru
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.