Marcel Ciolacu: ‘Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţii’

25 martie 2020  |  17:46  |  👁 867 Vizualizari


Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a anunţat că toţi parlamentarii partidului vor dona jumătate din indemnizaţii pentru achiziţia de echipamente medicale. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Executiv Naţional care a avut loc online.

„Astăzi am avut o şedinţă cu toţi colegii din teritoriu. Mă bucur că au înţeles că în această perioadă trebuie să fim solidari. Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50% din indemnizaţiile lor pentru a sprijini achiziţia urgenţă de echipamente medicale de maximă necesitate”, a declarat Ciolacu.

„Singurul ajutor pe care Guvernul l-a acordat în majoritatea județelor s-a rezumat la 50 de costume de protecție și în jur de 100-200 de măști pentru medici. Adică necesarul pentru o zi. Majoritatea spitalelor nu au teste pentru coronavirus. Sunt județe care ne-au spus că sunt mulți oameni care au ieșit din carantină și nu au fost testați! Este foarte grav!”, a mai afirmat liderul PSD.

Ciolacu a cerut preşedintelui şi premierului să se asigure că spitalele au teste necesare. „Cei aflaţi în prima linie nu mai trebuie lăsaţi să lupte cu mâinile goale. Cazul de la Girota trebuia să fie un semnal de alarmă. Nu a fost luat în seamă. Din cauza guvernului, Spitalul Judeţean din Suceava se închide”, a mai afirmat Ciolacu.

Declarațiile de presă ale președintelui PSD, Marcel Ciolacu, după ședința CExN al PSD

Declarațiile de presă ale președintelui PSD, Marcel Ciolacu, după ședința CExN al PSD

Publicată de stiripesurse.ro pe Miercuri, 25 martie 2020

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.