La vremuri noi, tot ei! De cine este condus USR Prahova

Articolul acesta este primit pe mail de la un membru USR cu ștate vechi, care este, pur și simplu ultragiat de ceea ce se întâmplă acolo. Nu am modificat nimic din el, nu am alte cunoștințe despre situațiile prezentate și nu îmi asum, în nume personal, nimic din cele scrise.

Famiglia USR Prahova

Barna dă declarații la București că scoate colaboratorii și nepotismele din partid și din sistem, dar filiala din Prahova a USR se umple de ei.

Oarecum, atenția mi-a fost atrasă de un articol, pe care l-am citit înainte de parlamentarele de atunci adică prin 2016. Așa am aflat că George Marussi, care ieșise atunci senator, e nepotul fostului primar de Ploiești, Gheorghe Marussi (ianuarie 1963 – iunie 1966). Ghe. Marussi e comunist cu ștate vechi, ilegalist și cu număr mic pe carnetul roșu (foto 1). Dar George senatorul nu a zis nimic despre asta, când s-a prezentat electoratoratului. Doar că în prezentarea aia a oferit fără să vrea niște informații interesante.

Înainte de a fi primar, între 1953 și 1954, tovarășul Ghe. Marussi a fost secretar de Prezidiu și apoi locțiitor de secretar, în Marea Adunare Națională (M.A.N.), ”Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Romane”. Atribuțiile sale din fișa postului erau specificate clar în Constituția din 1952. Ele nu erau deloc mărunte, ci foarte importante pentru România acelor vremuri. ”Dupa adoptarea legilor de catre Marea Adunare Nationala, ele sunt semnate de Președintele si de Secretarul Prezidiului”.

Reeducarea era echivalentul închisorilor, precum cele din Sighet, Aiud și Pitești, iar represiunea împotriva populației atinsese cote maxime. Alături de Ghe. Marussi, în Prezidiul Marii Adunări Naționale, se regăseau tovarășii: Petru Groza (președinte), Mihail Sadoveanu (vicepreședinte) și Liuba Chișinevschi (membru). Ultima era soția lui Iosif Chișinevschi, comunist de frunte și participant la Congresul al V-lea al PCR din U.R.S.S, în decembrie 1931. Raportul Tismăneanu ne spune că Iosif Chișinevschi „reprezenta stalinismul perfect”, ”fiind devotat necondiționat URSS”. Așa se hotăra destinul României și se stabilea dreptul la viață al cetățenilor ei.

N-a trecut multă vreme și senatorul George Nicolae Marussi, nepoțelul tov. Ghe. Marussi, s-a căsătorit după regulile castei. Soția, Mădălina Iliescu, e și ea fiică de membru de partid. Tata este nimeni altul decât tov.Constantin Iliescu, cel dintotdeauna director general la PETROSTRAR S.A. Iliescu este un personaj cunoscut, atât în lumea petroliștilor cât și în cea politică de dinainte de ’89, prin fosta ”Casă Albă” a Ploieștiului, fiind bun prieten cu Dumitru Balalia7. Balalia îl cunoaște și el foarte bine pe bunicul Ghe. Marussi, atât din ipostaza de deputat în M.A.N., cât și din aceea de prim secretar al comitetului regional Ploiești.

Pe Constantin Iliescu Revoluția din ‘89 îl găsește la ”Casa Albă”, în structurile PCR. Anterior acestei „performanțe”, Iliescu fusese angajatul I.P.F.E., adică viitorul PETROSTAR pe care avea să-l conducă. Firma avea ca domeniu principal de activitate proiectarea a tot ceea ce era necesar, pe teren, de la gura sondei până la poarta rafinăriei. Un aspect foarte important este că toate firmele care exploatau rețeaua de colectare a petrolului și făceau prelucrarea primară, aveau nevoie de acest proiectant, pentru ca în baza unei retehnologizări fictive, zestrea din aceste conducte să poată fi trecută la pierderi și, în buna tradiție românească, furată.

În acea perioadă, societatea comunistă multilateral dezvoltată se destrăma. Majoritatea românilor erau săraci, salariul mediu fiind undeva la 80-120 dolari/lună, până în 1999. Profitând de asta, tov. Iliescu a propus privatizarea firmei PETROSTAR prin metoda Mebo. (foto 4). Aici a intrat în peisaj tovarășului Cristocea, fost reprezentant CAER pentru Romania pe probleme de petrol. Dar la nici un an după înființarea PETROSTAR, cei doi activiști s-au certat, așa că în 1992, din PETROSTAR se desprinde o nouă firmă numită Consproiect 92…

Tov Iliescu, care era directorul general din vremea aceea, organizează un vot între salariați privind viitorul PETROSTAR. Majoritatea respinge privatizarea, dar Iliescu reia votul până când rezultatul iese pe placul său. Că doar contează cine numără. Așa are loc primul furt masiv și se vând rapid, către salariați, aproximativ 100.000 de acțiuni, în condițiile în care patrimoniul firmei era mult subevaluat, în vremea aceea, din cauza inflației și a lipsei comenzilor sustenabile. Pe timpul acela, valuta era concentrată la Bancorex, care a acordat împrumuturi preferențiale și volatile care au dus la falimentarea instituției.

Consiliul de Administrație al PETROSTAR era condus tot de tov. Constantin Iliescu. Așa că se împrumută masiv la Bancorex, pentru mărirea capitalului social. Asta generează o diminuare a influenței acționarilor inițiali, adică salariații. Era vremea lui 1992 când Caritasul era în vogă, piața de capital nu era reglementată, iar delictul de abuz de încredere nici nu exista. Profitând de toate astea, tov. Constantin Iliescu face multe inginerii financiare și ia PETROSTAR pe persoana fizică. Din trecutul lui de tovarăș, Iliescu știa foarte bine că statul român va lăsa banca să dea faliment iar datoriile vor fi șterse.

Privatizarea firmei a fost realizată prin înșelarea încrederii oamenilor. Inițial au fost emise acțiuni, FPS 40% și FPP restul. Apoi cele 40% rămase la FPS vor fi răscumpărate de cei care vor deveni acționari majoritari. Acțiunile salariaților au fost răscumpărate de tov. Iliescu prin tot felul de presiuni și propuneri prin care oamenii erau amenințați că rămân fără serviciu. Politica salarială era dusa așa încât oamenii sa nu aibă suficienți bani.

De câte ori salariații erau nevoiți să își vândă cupoanele, familia Iliescu avea mereu cele mai bune explicații, ba că știa mai bine ce să facă cu ele, ba că oricum are majoritatea cupoanelor și influențează orice decizie a PETROSTAR și că salariații nu contează. Prin șantajul ăsta economic, acționarii au ajuns să piardă tot în favoarea familiei Iliescu. Tov Iliescu nu s-a oprit aici și a aplicat o metodă mult mai dură, inventarea unor motive de culpă profesională angajaților și amenințarea cu desfacerea contractului de muncă. Oamenii speriați cedau acțiunile pentru a putea sa își mai păstreze locul de muncă, fie și pentru un timp scurt.

În 1994, după ce a preluat în întregime a PETROSTAR, Iliescu și-a instalat soția în funcția de manager. Actualul senator George Marussicare tocmai termina Universitatea de Petrol și Gaze în 1993. Imediat după asta, s-a angajat la firma socrului unde a făcut devenit rapid un carierist de succes: în trei ani a trecut de la inginer tehnolog la ”primul contact cu firma Petrolite” căreia PETROSTARUL i-a făcut intrarea în România. În 2008, după ce Petrolite este cumpărată de Baker Hughes, George Marussi e trecut rapid pe funcția director şi reprezentant legal pentru România. Useristul George Marussi nu a reușit mai nimic pe plan politic. Ba a mai făcut și partidul de râs când a fost întrebat de Digi 24 la emisiunea ”România furată”, ce lege a votat și a zis că “nu știe”. Asta nu l-a clătinat din funcția pe care o deține de președinte al filialei județene USR Prahova. Am aflat din întâmplare. Asta m-a făcut să caut să văd daca Marussi mai deține și alte funcții în partidul ăsta și am aflat că e membru și în conducerea centrală a partidului adica la Biroul Național al USR și se mai ocupă și de Secretariatul General al partidului. Un mic baron local, momentan în opoziție a cărui fiică este membră a USR București iar fratele s-a înscris la filiala Câmpina.

Soția senatorului, Mădălina, a fost și ea prin două partide, odată PNL și apoi PLUS, partidul lui Cioloș. În vara asta, Mădălina a fost adusă de sotul ei în USR Ploiești și s-a înscris repede pe lista de propuneri pentru consilieri locali. Ea a ajuns si coordonator de traininguri pentru ceilalți consilieri de pe listă. La fel ca soțul ei, Mădălina Marussi a lucrat și ea numai în locuri favorizate adică la Inspet, Conpet, cu salariu foarte mare. Asta am aflat-o din declarațiile de avere. De ceva timp s-a mutat la firma Bocard, prin influența soțului și a tatălui ei, dar și cu ajutorul administratorului firmei, Adrian Nicolae.

Poziția ocupată de ea este de ”pipe line”, chiar dacă specializarea sa e în tehnologia prelucrării petrolului. Adică trebuie să realizeze proiecte de interconectare între diverse exploatări și stații petroliere. Activitatea ei este de fapt realizarea de PUG-uri si PUZ-uri la comandă, cu dedicație, pentru a permite exproprieri, iar țelul este să ajungă consilier local în Ploiești ca să facă parte din comisia care va favoriza lucrurile astea.

sursa: cetin.ro

Related posts

Leave a Comment

3 × 1 =