La Aluniș a fost finalizat un spațiu de recreere modern, realizat cu fonduri europene nerambursabile

19 iunie 2020  |  06:24  |  👁 648 Vizualizari


O investiție realizată la Aluniș, cu fonduri europene nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR, a fost finalizată și așteaptă să poată fi utilizată din plin de către copiii din comuna prahoveană. Este vorba despre amenajarea și dotarea unui spațiu de recreere, cu o valoare totală eligibilă de 77.782 de euro. Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a apreciat modul în care a fost executată lucrarea respectivă, printr-o postare pe pagina sa de Facebook: “Copiii din mediul rural merită cât mai multe spații de recreere la standarde europene, așa cum este cel din Aluniș! Iulian Bîgiu este un alt primar prahovean care a înțeles să atragă fonduri din surse externe pentru dezvoltarea comunității sale, din localitatea Aluniș. De aceea îl felicit pentru implementarea cu succes a proiectului PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, din perioada guvernării social-democrate, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală”.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.