Italia a aprobat prima pastilă împotriva Covid 19. Medicamentul este gratuit, nu se găsește în farmacii și nu va înlocui vaccinul

5 ianuarie 2022  |  06:47  |  👁 365 Vizualizari


Italia a autorizat folosirea primei pastile pentru tratarea COVID 19. Molnupiravir nu se găsește, însă, pentru moment decât în spitalele autorizate. Și Casa Albă a suplimentat precomanda pentru pastila produsă de Pfizer. Livrările vor începe în iunie.

Pacienții care pot urma tratamentul cu promițătoarea pilulă vor fi selectați exclusiv de medicii de familie sau de spitale.

Medicamentul este gratis, nu se găsește în farmacii și, în niciun caz, nu va înlocui vaccinul.

Molnupiravir este indicat în tratamentul adulţilor care au fost infectaţi de mai puţin de cinci zile,care sunt trataţi la domiciliu şi care au o formă uşoară sau cel puţin moderată, dar care au factori de risc precum boli severe cardiovasculare, respiratorii sau renale, care pot duce la dezvoltarea unor forme severe de COVID 19, a explicat Patrizia Popoli, directoarea Agenției italiene a Medicamentelor.

O cutie de Molnupiravir este suficientă pentru tratarea unui pacient.

Se administrează patru pastile dimineața și patru seara.

Potrivit Agenției Italiene pentru Medicamente, medicamentul s-a dovedit eficient prin reducerea riscului de spitalizare sau al decesului cu 30%.

Pastila a fost autorizată pe 22 decembrie și a început deja să fie livrat spitalelor.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.