Parlamentarii revin, marţi, la muncă, într-o nouă sesiune parlamentară care se va termina la începutul verii. Printre priorităţile coaliţiei de guvernare, măcinată de diferenţe de opinie între partide, se află criza din energie şi măsurile pentru a stopa creşterile de preţuri, iar PSD vrea plafonarea preţului la alimente. Certificatul verde, mărul discordiei în coaliţie, trebuie supus la vot, proiectul fiind blocat în Camera Deputaţilor. Un alt punct de divergenţă este desfiinţarea SIIJ. Şi Opoziţia se pregăteşte pentru noua sesiune. Forţa Dreptei, condusă de fostul lider PNL Ludovic Orban, va avea grup parlamentar, din această sesiune, la Camera Deputaţilor, în timp ce USR vrea să desfiinţeze pensiile speciale şi să dea o lege împotriva plagiatului.
Noua sesiune parlamentară începe marţi, cu alegerea noilor conduceri, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Este vorba despre noua componenţă a conducerii forurilor, respectiv alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor. Partidele vor avea şi şedinţe de grupuri parlamentare, pentru a-şi stabili liderii de grup.
PNL şi PSD nu ajung la un acord în privinţa certificatului verde la locul de muncă, proiect asumat de fostul premier Florin Cîţu şi care a fost respins deja de Senat. Ajuns la vot în Camera Deputaţilor, proiectul care impunea obligativitatea certificatului verde la locul de muncă şi sancţiuni pentru cei care nu se vaccinează, care ajungeau inclusiv la desfacerea contractului de muncă, a rămas blocat la comisia de sănătate din Camera Deputaţilor.
PSD, prin vocea liderului Marcel Ciolacu, anunţă că nu este de acord cu certificatul verde la locul de muncă şi că această măsură nu se mai impune. Chiar şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care iniţial a lucrat la un proiect de lege privind certificatul verde, a afirmat la începutul lunii ianuarie că în acest moment nu mai vede urgenţa implementării acestui proiect.
Florin Cîţu, preşedintele PNL, afirmă că îşi va spune opinia în interiorul coaliţiei, atunci când va veni ministrul Sănătăţii şi arată că va fi de acord cu orice soluţie pentru a creşte numărul de persoane vaccinate.
Principala problemă a coaliţiei de guvernare o constituie criza energetică, care a dus la majorarea facturilor la energie şi gaze naturale. PSD vrea să se revină la piaţa reglementată, cu un preţ stabilit de Guvern, pentru o perioadă de maximum un an de zile. PNL, prin vocea lui Florin Cîţu, afirmă că este nevoie de o discuţie cu Comisia Europeană, care să îşi dea acordul pentru această măsură. ”Nu prea văd eu sensul după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa pentru şase luni de zile până în octombrie, când după aceea vine iarăşi iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluţie”, spunea Cîţu, săptămâna trecută.
Printre proiectele importante la care nu s-a ajuns încă la un acord în Parlament se află legea offshore, reglementarea pensiilor speciale, impusă şi prin PNRR, care cere o reformă a pensiilor sau legea vaccinării care, de asemenea, este blocată în Parlament de mai mulţi ani de zile.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu afirma, recent, că va mai exista o rundă de discuţii în coaliţia guvernamentală iar legea offshore va fi modificată în actuala sesiune parlamentară. „În primul rând, vorbim de legea offshore dar şi de onshore. Dacă vorbim doar de offshore ştin cu toţii că vom scoate gaze din Marea Neagră peste 4-5 ani. Cred că (partea) onshore este la fel de importantă ca şi offshore ”, spunea liderul PSD Marcel Ciolacu.
Liderul PNL, fostul premier Florin Cîţu, a declarat în urmă cu câteva zile că o urgenţă în noua sesiune parlamentară o reprezintă adoptarea legii offshore, care ţine de securitatea energetică a României. El a adus în discuţie şi proiectul privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie. „Eu vă spun că în prima parte a acestei sesiuni vom avea două victorii din acest punct de vedere, legea offshore şi desfiinţarea SIIJ”, a completat preşedintele PNL.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.