După nenumărate sincope apărute atât din cauza finanțării, dar și din cauza lipsei avizelor necesare pentru demararea lucrărilor, în sfârșit, începe construirea clădirii-buncăr în care se va amenaja primul laborator de radioterapie cu energii înalte din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, un obiectiv care s-a aflat în stadiul de proiect timp de mai bine de un deceniu.
Managerul Spitalului Municipal Ploiești, Maria Mihaela Iordănescu, a făcut anunțul mult-așteptat de mii de pacienți ai acestei unități medicale, în special de către bolnavii oncologici și familiile acestora, greu încercați de lipsa în județul Prahova, a unui aparat de radioterapie performant, care să le facă viața mai ușoară.
“Dragi prieteni, am o veste bună pentru voi. În sfârșit, vor începe lucrările de construire a Laboratorului de Radioterapie cu Energii Înalte. Mulțumim autorităților locale care au făcut posibilă realizarea acestui proiect, mult așteptat de prahoveni! Doamne ajută!”, a fost anunțul dătător de speranță făcut în urmă cu două zile de către managerul unității medicale ploieștene, care are singura secție destinată asigurării tratamentului bolnavilor de cancer din Prahova și din județele limitrofe. Astfel, la circa un an de la finalizarea procedurii de achiziție, vor demara lucrările.
Potrivit documentației, Centrul de Radioterapie de pe strada Ana Ipătescu, care va fi construit pe un teren care în prezent este nefolosit, aflat vizavi de una dintre clădirile Secției de Oncologie, va funcționa într-o clădire cu parter și un etaj. Imobilul va fi format din două buncăre de radioterapie cu cameră de comandă și spații anexe, un buncăr pentru brahiterapie cu cameră de comandă și spații anexe, un computer tomograf simulator cu cameră de comandă (cu ajutorul căruia sunt stabilite cu precizie zonele care urmează să fie iradiate), cabinete pentru medici și saloane destinate spitalizării de zi, plus alte amenajări pentru pacienți și aparținători, dar și pentru personalul medical.
Dacă – într-un final – clădirea va fi construită în termenele stabilite prin caietul de sarcini și dacă Ministerul Sănătății va aloca fonduri pentru achiziționarea aparaturii necesare pentru desfășurarea actului medical în condiții normale, bolnavii de cancer din Prahova nu vor mai fi nevoiți să meargă pentru efectuarea procedurilor de radioterapie la clinicile cu specialitate oncologică din Capitală, din Brașov sau din alte centre destinate tratării pacienților cu diferite tumori maligne.
Este o investiție cofinanțată de Consiliul Județean Prahova, dar care nu a putut fi demarată anul trecut, după finalizarea procedurii de achiziție, din motive care au ținut strict de Primăria Ploiești.
După ce în 2019, Primăria Ploiești a returnat suma de patru milioane de lei alocată de Consiliul Județean Prahova, anul acesta, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că autoritatea județeană va susține cu noi fonduri construirea acestui laborator salvator de vieți, care va ajuta din plin bolnavii de cancer.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.