Înălţarea Sfintei Cruci

Vremea marelui împărat Constantin a fost pentru creştinătate ca o adevărată naştere, faţă de Sfânta Cruce, moştenită de la Apostoli.

Având război şi văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică.

Atunci i s-a arătat, în amiaza zilei, semnul Crucii cu stele pe cer şi litere romane împrejur, care însemnau: „Întru aceasta vei birui.

Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, a biruit oastea lui Maxenţiu şi a intrat biruitor în Roma.

Gândind la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu, întărindu-se cu botezul împreună cu maica sa, a trimis-o pe aceasta la Ierusalim, ca să găsească Crucea Lui Hristos.

A aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii şi neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă, pe care o duceau la îngropare.

Înviind-o cu puterea Crucii Lui Hristos, împărăteasa s-a închinat şi a sărutat, împreună cu toată suita, Sfânta Cruce.

Neîncăpând întreg poporul să se închine, s-a rugat mulţimea ca măcar să o vadă şi să fie binecuvântată.

Atunci fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, s-a suit pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului, binecuvântându-i şi poporul a început să strige: Doamne miluieşte-ne!.

Această descoperire a Crucii a fost ca o zguduire a creştinătăţii şi, de atunci, au început călătoriile în Ţara Sfântă şi, în fiecare an praznicul Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Related posts

Leave a Comment

2 − one =