În ce condiții pot opta părinții doar pentru școala online. Documentele necesare

2 septembrie 2020  |  07:37  |  👁 124 Vizualizari


Copiii care suferă de boli cronice sau au în familie persoane din categorii de risc pot face școală doar online, pentru a evita riscul infectării cu COVID-19.

Părinții trebuie să ducă la școală o adeverință de la medicul de familie pentru acest lucru, a spus ministrul Educației, Monica Anisie la Digi24.

Părintele trebuie să evalueze starea de sănătate a membrilor de familie și, dacă părintele consideră că este o situație care ar putea să genereze o boală suplimentară pentru membrii familiei, poate opta pentru învățarea online.

Am experimentat deja acest lucru în perioada pregătirii pentru examenele naționale”, a spus Anisie.

Documentul necesar este o adeverință de la medicul de familie.

Cei mai mulți au deja aceste certificate, având în vedere că este vorba despre boli cronice”, a adăugat Anisie.

Întrebată ce se întâmplă în cazul în care părinții vor să opteze pentru școala doar online, indiferent de contextul epidemiologic, ministrul a spus că acest lucru nu este posibil.

Deocamdată, normele permit părinților care au în familie persoane cu un anumit risc de îmbolnăvire să solicite unității de învățământ continuarea învățării de acasă. Fie dacă este copilul bolnav și va fi expus riscului, sau în familie există riscul ca o persoană care ar putea să fie sub riscul accentuării îmbolnăvirii”, a explicat ea.

Cei care vor să își țină copiii acasă, fără să aibă în familie persoane din categorii de risc, nu au însă această opțiune, conform normelor existente în prezent, a precizat Anisie.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.