Importanța tricoulul alb în garderoba ta Cum îți alegi tricoul alb și de ce ai neapărată nevoie de acesta în dulapul tău?

25 august 2020  |  13:34  |  👁 118 Vizualizari


După ani de zile în care m-am întrebat eu însămi care este piesa principală a garderobei mele, am ajuns, în sfârșit la o concluzie. Ei bine, răspunsul este: tricoul alb.

Recunosc că am oscilat între tricul alb sau cămașa albă, dar cu siguranță sunt influențată și de perioada aceasta de criză globală prin care trecem. Trebuie să mărturisesc că am purtat aproape zilnic aceeași uniformă, și anume: un tricou alb, jeanși, o pereche de papuci Birkenstock și poate un accesoriu precum un colier auriu la baza gâtului. Și m-am simțit
Dar ca să arate bine o astfel de ținută, contează foarte mult ce fel de tricou alb alegi, care este dimensiunea acestuia și din ce material este confecționat.

Așadar, iată câteva tipsuri pe care este bine să le ai în vedere atunci când te decizi să îți achiziționezi un tricou alb.

1. În primul rând aș vrea să îți mărturisesc că tricoul alb nu are viață la fel de lungă ca un blazer, de exemplu. Așadar, dacă găsești un model care îți place și îți vine bine, te sfătuiesc să îți cumperi din start, două.

2. Alege un tricou alb care să nu fie prea strâmt la gât. Trebuie să existe spațiu între baza gâtului și tricou, altfel, gâtul tău își va pierde din lungime.

3. Cumpără-ți mereu tricoul alb cu un număr mai mare decât porți cu adevărat. Va arăta mult cool și mai relaxat cu orice ținută.

4. Suflecă-i mânecile de trei ori (le poți chiar ponta cu un ac și o ață). Brațele tale se vor contura mai frumos și vor arăta mai sexy.

5. Materialul tricoului alb nu trebuie să fie nici prea rigid (așa cum sunt cele bărbătești) dar nici prea moale și transparent. Tricoul alb trebuie să aibă o anume fermitate, dar în același timp și lejeritate.

6. Aș vrea să îți mai spun, dar nu în ultimul rând, că tricoul alb poate fi purtat în orice context: acasă cu o perche de pantaloni din cașmir, la birou, cu o pereche de jeanși și un blazer clasic, negru, dar și la o cină elegantă, cu o fustă midi din mătase, o pereche de sandale cu toc midi și un colier masiv la baza gâtului.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.