Actrița Hilary Swank a anunțat că așteaptă cel de-al treilea copil împreună cu soțul său, Philip Schneider, la trei ani după ce au devenit părinții gemenilor Aya și Ohm.
Vedeta a făcut publică vestea printr-un videoclip creativ postat pe Instagram, în care apare alături de familie dansând în întuneric, cu bețe luminoase atașate pe haine. La finalul filmării, Swank își dezvăluie burtica de gravidă, sugerând că „noul ei proiect” va veni pe lume în luna decembrie.
„Mulți oameni m-au întrebat la ce proiect lucrez în continuare; acesta va fi lansat în decembrie”, a scris actrița pe Instagram
În ultimii ani, actrița a vorbit deschis despre experiența de a deveni mamă mai târziu în viață, mărturisind că acest lucru i-a oferit posibilitatea de a fi mai prezentă în viața copiilor săi. Hilary Swank a explicat că, în perioada în care avea 20 și 30 de ani, cariera ocupa un loc central în existența sa, iar timpul și energia erau dedicate aproape exclusiv dezvoltării profesionale, potrivit People.
Câștigătoarea a două premii Oscar consideră că maturitatea i-a adus răbdare, echilibru și instrumentele necesare pentru a face față provocărilor parentale. Ea a declarat că, de-a lungul timpului, a investit mult în dezvoltarea personală, ceea ce o ajută astăzi să fie un părinte mai conștient și mai pregătit pentru creșterea copiilor.
Deși își ține familia departe de ochii curioșilor, actrița spune că gemenii săi au învățat-o una dintre cele mai importante lecții: să trăiască în prezent.
Hilary Swank a mărturisit că cei mici îi reamintesc în fiecare zi cât de important este să se bucure de moment și să nu piardă din vedere lucrurile care contează cu adevărat.
Hilary, care are o avere de 70 milioane de dolari, este căsătorită din 2018 cu omul de afaceri Philip Schneider (45 de ani), potrivit tabloidului britanic Daily Mail. Acesta este cel de-al doilea soț al celebrei actriței, în trecut fiind căsătorită cu actorul american Chad Lowe (55 de ani). Acest prim mariaj a durat zece ani, din 1997 până în 2007.
În 2023 și-a anunțat sarcina cu gemenii săi și a explicat de ce a ales să fie mamă atât de târziu în viață:
„Mi-am dorit să devin mamă decât eram foarte tânără. Însă cariera și faptul că nu îmi găsisem până acum partenerul potrivit de viață au făcut să întârzie (…) Acum sunt fericită că sunt însărcinată. Am avut grețuri dimineața. Dacă ar mai fi fost în viață, tatăl meu s-ar fi bucurat foarte tare. Își dorea tot ce e mai bun pentru mine. Tata fost una dintre persoanele favorite din viața mea. I-ar fi plăcut să mă vadă atât de fericită. Gemenii se vor naște aproape de ziua lui, totul e predestinat”.
Mai multe pentru tine
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.